Furtuna

O alta zi din viata unui nefericit. Sau a unei nefericite. Asa ma simteam eu azi. Stateam si ma uitam cum fulgera insa cred ca e pentru prima data cand am fost profund dezgustata de mantia vremii, de griul acela posomorat, de vantul sfasietor, de caderea frunzelor la sfarsit de iunie prin parc. In loc sa admir magia furtunii de vara, imi parea atat de uscata vremea, de parca asistam la spectacolol muribund al unui sfarsit de toamna. Totul in jurul meu se naruia, clipa cu clipa, fir cu fir, incet incet universul imi scapa printre degete precum nisipul si se facea nevazut. Priveam neputincioasa o apocalipsa imaginara si totul de la cateva fulgere. Mi-era frica sa nu-mi pierd echilibrul in acel vartej invizibil si sa nu ma prabusesc. Tu nu erai langa mine sa ma sustii, iar eu simteam ca nu mai am suficienta forta cat sa tin piept vantului necrutator. Mi se impaienjenisera ochii si aveam halucinatii, uneori mi se parea ca vad cioburi si nici un loc prin care sa calc fara sa ma ranesc. Din plame imi curgea sange de la atata zgariat copaci si pereti in incercarea de a ma sprijini pentru ca nu cadea la pamant. Simteam ca ma sufoc, ca nu imi ajunge aerul in atmosfera aceea demonica. Aveam impresia ca ma striga lumea si oboseam tot uitandu-ma imprejur insa nu reuseam decat sa-mi vad propria frica, propria constiinta si sa aud propriile-mi batai slabe de inima. Mi-era frig si foame si sete dar eram legata de asfaltul rece prin neputinta de a ma misca. Aveam un sentiment acut de rau, ca un presentiment si un gol in stomac.

Dupa ceva timp furtuna a trecut si a inceput sa picure.... M-am dus incet acasa...