Ani de liceu

A trecut si ultima mare zi din liceu, banchetul de la sfarsit.... A fost poate ultima zi in care la un loc, elevi si profesori, au cantat si dansat impreuna... A fost ultima zi in care ne-am simtit liceeni. A fost acea seara magica in care toate fetele se aranjeaza o zi intreaga, iar baietii elegant imbracati le invita la dans. A fost o ploaie de stele in parul tuturor iar zambetele din poze vor ramane cele mai pretioase amintiri dintr-un album... A trecut si noaptea in care fiecare si-a amintit de iubirea lui din timpul liceului, de orele mai grele sau mai usoare, de nazbatiile colegilor sau pur si simplu de trecerea celor 4 ani. A fost evenimentul care ne-a facut sa ne urcam pana la cer, imbatati de fericirea unei perioade extraordinar de frumoase din drumul nostru in viata, dar si sa ne izbim violent de pamant odata cu efectiva constientizare a finalului... E ca atunci cand pleci in excursie si te distrezi 3 zile si 3 nopti cu cei mai buni prieteni, dar plangi cand ajungi acasa, desi poate, despartirea nu e definitiva. Pentru noi a fost cea mai frumoasa excursie posibila, una care a durat 4 fericiti de ani si una la capatul careia fiecare pleaca pe un drum numai si numai al lui, devine adult insa totdeauna in suflet va purta amintirea anilor de liceu. Eu personal nu-mi voi uita niciodata liceul, locul unde am petrecut 12 ani din viata, locul unde am invatat sa fiu om, sa citesc, sa vorbesc corect, locul care m-a format pentru viitor. Nu voi uita niciodata profesorii, oamenii care pret de 6-7 ore la scoala mi-au oferit putin din bogata cultura a omenirii. Nu-mi voi uita nici clasa, nici colegii, oamenii care mi-au fost tovarasi de drum 4 sau chiar 8 ani, oameni de la care am invatat sa fiu mai buna sau oameni pe care la randul meu i-am invatat ceva... Nu am cum sa ii uit pe cei cu care m-am distrat, pe cei cu care am dansat la petreceri, pe cei alaturi de care am copiat, pe aceea cu care am impartasit cele mai speciale momente din perioada de licean. Nu voi uita niciodata prieteniile legate in decursul acestui timp, si anume colegi de clasa, colegi de scoala, colegul de banca, colegii din banca din fata, nu voi uita nimic din tot ce a insemnat Fratii Buzesti. Iar timpul, hain si nemilos, ne-a luat si aceste fabuloase momente, ne-a lasat doar albume si amintiri... Nu ne va mai da voie sa fim liceeni decat in sufletele noastre vesnic tinere, vesnic aici, in mijlocul libertatii umane, aici unde am invatat cu totii sa ne tinem de maini si sa cantam, unde fiecare s-a maturizat in stilul propriu si unde fiecare si-a ales un drum in viata. Nu se stie niciodata cine va fi in continuare in drumul meu, eu insa sper sa imi pastrez aceste amintiri vii, reale, iar voi, proprietarii lor sa fiti mereu prezenti, fie doar si cu un salut, caci, la 3000 de km distanta de Romania, mi se va face dor de tot ce a-ti insemnat voi si cu voi perioada de liceu. Ah, anii de liceu...

O iubire alb-albastra

In camera mea... acum ceva timp existau 2 fulare... acum stau chitite in sifonier. Mai aveam un ceas care acum nu mai merge, o insigna si un fluturas... Acelea inca sunt in raftul cu amintiri alaturi de biletul de la meci si imnul. Daca nu ti-ai dat seama e vorba de simboluri Universitatea Craiova. Cand spun Stiinta ma gandesc la iubirea mea, la cea mai mare dragoste a Olteniei, la o mare de alb si albastru, la Campioana Unei Mari Iubiri... E vorba de o echipa unica, o echipa mandra si tanara, talentata si eleganta, o echipa pe care o simt cand e fericita si care ma face sa plang cand e dezamagita. E echipa care a aratat lumii frumusetea fotbalului lipsita de intrigi si bani, de interese si conflicte, e echipa care totusi a fost atacata de ele si a rezistat de-a lungul anilor oferind spectatorilor spectacolul obisnuit de la fiecare meci. Dupa cum spunea un coleg de-al meu pe acest site http://craiovamaxima.mysport.ro/stiri/48/scrie-de-esti-fan-al-universitatii-craiova.htm nu conteaza ca e vorba de Balaci, Oblemenco sau Costea, e aceeasi echipa unica, o echipa pe care noi o slavim. Nu stiu sa existe echipa mai iubita in Romania, nu stiu sa existe in lume o echipa care sa ma faca sa simt la fel, sa simt acea pasiune pe care Craiova mi-o ofera. Stadionul era intr-un timp casa mea, acum este casa altora care mi-au luat locul, indiferent de persoana de pe acel scaun, Craiova va avea mereu un sustinator acolo, si altul acasa, iar adunati se faci mii de voci care striga la unison hai Craiova! Niciodata nu vor echista alte culori mai mandre decat alb si albastru, decat culoarea marii, culoarea infinitului de deasupra noastra, culoarea unei echipe cu renume in fotbalul national. Forever Stiinta!!

Camera mea

Acum ceva timp m-am indragostit de o ea... o ea plina de vise si de amintiri. O camera. Peretii bleo, culoarea marii, ah, infinitul. Pereti care stiu fiecare soapta, fiecare dorinta, fiecare iluzie sau dezamgire, pereti pe care atarna 3 harti... Europa si intreaga lume cu urme de praf lasate de degetele murdare care punctau urmatoarele vacante. Un dovleac pufos ce sta molcom pe canapea, un urs de plus de aceeasi culoare azurie care tine de cald in cele mai friguroase nopti de iarna , un colt de camera intesat de parfumuri, deodorante creme si alte farduri, un colt plin cu albume vechi de poze, nedeschide de luni de zile, un colt cu diplome si carti vechi. Un colt cu un sac de dormit niciodata folosit si cu o vaca primita cadou la 16 ani. 2 sifoniere care imi ocupa jumatate din spatiu, peste care stau ticsite jocuri de cand eram copil si un rucsac plin cu intetiile de a pleca in aventuri pe crestele muntilor. Pe interior postere de cand aveam 13 ani si haine ravasite... Pe exterior o instalatie de Craciun si vederi... vederi din Germania, din Grecia sau din Paris, ba chiar si din Romania si mici poze cu actori si cantareti celebri acum cativa ani. De lustra sunt 3 fulgi de nea agatati, care fac prezenta iarna chiar si atunci cand nu e... si un fluture albastru care si-a impotmolit aripile obosite in neaua pura. Biroul e modern, cu un laptop inca neprafuit, cu boxe si o bulina colorata care aduce atmosfera de discoteca aproape in fiecare seara la fereastra mea. Desigur si vacuta cu autograf de la majorat, dar mai ales panoul cu poze... cu cele mai frumoase amintiri de calatorie, cu camile, in pesteri, la petreceri sau langa Hitler si Charlie Chaplin, poze cu lasa, poze cu parintii... In ultimul rand dulapul de langa fereastra ticstit de carti si praf, de scoci, insigne sau machete, miniaturi ... obiecte cumparate de prin tari straine sau primite... Sapca din Venetia, motanul in sacul cu cartofi, turnul Eiffel, iepurasul de la 4 ani, biletul de la meciul Craiovei cu Dinamo de anul acesta, biletul de pe Camp Nou, felicitari, omul cu sabie din China si coiful din clasa 9a de la scoala... O groaza de pixuri si creioane, o caseta cu bijuterii si 2 perechi de creole agatate de un caiet cu arc. Brichete, cd-uri si dosare... un amalgam de lucruri fara de care nu stiu cum o sa traiesc. Imi iubesc camera, coltisorul meu de liniste, locul unde am stat in ultimii 18 ani, unde am crescut si pe care il voi parasii... Insa anumite amintiri, cu tot cu praf, isi vor gasi un loc in bagaje...

EU

"Ma simt ca un tradafir, firav si totusi puternic, slab in fata timpului insa invincibil in fara dusmanilor, ma urc pe stele insa mi se ofilesc petalele, ma arunc in valtoarea pasiunii insa ma pierd in vant... ma usuc sub soare si renasc sub ploaie... Cresc rosu aprins, foc mistuitor... iubesc cu intreaga`mi fiinta, cu fiecare petala, cu fiecare frunza, dar si cu fiecare spin. Am radacina vesnica, stau mocnit in pamant pana cand apare cineva care ma uda, si ma iubeste. Raspund. Si eu stiu sa iubesc fara sa intep, fara sa provoc rauri de sange pe degete, stiu sa aduc un zambet pe fata cuiva drag, stiu sa fiu pastrat ca amintire intr`o carte veche, sau intr`o poza... Sunt exact un trandafir de noapte adormit... " Si totusi raman iluzie in visul unei nopti de inceput de vara...

Enumeratie

Pe zi ce trece ma simt tot mai aproape, mai aproape de clipa libertatii... de sfarsitul "tiraniei" de a fi un licean distrat si imbatat de viata. Mai aproape de momentul cand in sfarsit voi atinge cerul cu degetul, mai aproape de finanul romanului, mai aproape de infinit... Mai aproape de dragoste, de distractie, de soare, de mersul in grecia la mare, de statul pe plaja, de apa turcoaz, de poate ce am asteptat intregul an, mai aproape de facultate si de un nou inceput. Vor veni momente in care voi tipa pana imi obosesc plamanii, voi gusta din plin fericirea si imi voi lua de la croitor aripile care am vor duce peste tot prin univers. Ma voi indragostii de vara, de viata si aceasta senzatie va fi mai buna decat orice, decat sexul, decat ciocolata, decat mersul la strand, decat mersul pe bicileta, decat laptele, decat vorbitul la telefon, decat cititul, decat fotbalul, decat stirile pe realitatea, decat un sarut in miez de noapte, decat somnul, decat inotul, decat fumatul, decat alcoolul, decat semintele, decat filmele si mersul la teatru, decat tot... Ma voi urca pe stele si voi sarii in mare, ma voi urca pe luna si ma voi juca cu noaptea, ma voi urca pe nori si ma voi juca cu ploaia, voi dansa uda pe sub stropii reci si voi canta... Voi rade, voi plage, voi alerga, ma voi bucura de fiecare secunda din fiecare zi din anotimp iar al sfarsit voi pleca, strangand amintirile intr-o punga pe care o voi ascunde in geamantan. Ma voi uita inapoi, voi face cu mana si iar voi rade si voi plange iar apoi voi fugi ca sa nu plang din nou si iar voi rade... Imi voi aduce aminte de aceasta vara ca de lunile de libertate din viata mea, lunile in care sunt in acelasi timp si copil si adult, si licean si student, si om si pasare si orice imi doresc sa fiu, lunile unice in care rad si plang in acelasi timp si pe deasupra fara motiv. Ma voi urca intr-un tren, voi face iar cu mana pe geam, cu mana la Craiova, la prieteni, la parinti, la copilarie, voi zambi, ochii vor fi inlacrimati, voi pasii usor usor pe aer si voi adormi. La final ma voi trezii gata sa o iau de la capat, cu forte noi, sa astept un nou moment cand voi rade si voi plange, ma voi gasii intr-un loc gata sa ma lasa sa ma joc cu stelele lui, cu oamenii lui, cu soarele lui, un loc care imi ofera motiv sa ma reindragostesc, sa visez iar, sa mananc iar ciocolata, sa fac alte poze, sa dorm, sa fug, sa zbor...Oh, viata!!

Anglia

Oare o sa-mi fie dor? Oare o sa ma mai doara? A trecut ziua in care am uitat, acum deja nu imi mai amintesc nimic decat negru... noian de negru si ocean de lacrimi. Parca ma intepa in inima, parca imi era greu sa respir, dar efectiv am uitat... Stai si te uiti la mine ca la o statuie fiindca nu-mi pot aminti nici macar numele tau, un nume pe care sustii ca il pronuntam des. Spui ca e imposibil sa te fi uitat peste noapte si nu vrei sa ma crezi, dar e adevarat pentru ca peste un timp nu voi mai fi aici, si vei realiza ca atunci cand cel la care tii nu e langa tine, uiti instantaneu. Si nu, nu ai fost langa mine deloc in ultimul timp si tare te mai iubeam... Copil mic si prost, caruia nu ii spusese nimeni ca daca se urca in varful unui copac in loc sa zboare isi va rupe o mana, asta am fost... si am cazut, lovindu-ma brutal cu fata de fruntea rece a pamantului. Uneori imi doream sa ma evapor din fata monitorului si sa ma reconstitui undeva departe de camera mea, undeva pe o plaja pustie, sau in varful unui munte inalt si semet... Uneori imi venea sa adun in camera toate florile din lume insa uneori imi venea sa le rup si ma uitam la spini, mi se pareau grandiosi... Acei spini ai trandafirului, ai florii care uneori e minunata, alteori provoaca rauri de sange din deget caci are 2 fete, asa cum am avut si eu pana in ziua in care am uitat. Acum am ramas doar eu, floare ofilita, fara spini, fara culoare, aproape moarta, intinsa undeva in nisip, acoperita de timp si uitata de oameni. Si ma simt bine aici jos, caci e racoare insa gradina imi e casa doar pentru catveva clipe caci sunt floare invizibila, ramanand totusi om, om cu suflet de floare care a uitat ca s-a nascut, a uitat ca a iubit, a uitat ca a existat pana acum si incearca sa o ia de la capat, iar si iar si iar... Oare voi reusi acum? Oare faptul ca te-am uitat ma va ajuta sa pasesc pe un drum de aur sau ma va atrage iar mizeria si namolul care mi-au oferit caldura si inspiratie, care mi-au fost aproape cand suspinam dupa tine? Oare voi cauta o casa mare si luxoasa sau voi dormii intr-o groapa pe asfalt, unde sa nu ma vada nimeni si sa nu ma cunoasca nimeni? Oare tu, minunata Anglie, esti raspunsul la intrebarile mele?

Azi am uitat...

Azi am reusit sa uit... sa uit de toata mizeria pe care o stransesem in suflet, de namolul care mi se impregnase in haine, de praful care imi inunda narile si de zilele ploioase care pareau infinite. Am uitat sa plang, sa sufar, sa plec chipul si cel mai important dintre toate, am uitat sa te iubesc. Au innebunit salcamii cand au auzit ca am uitat aproape tot in afara de a rade, de a zambii cu toata gura si de a emana o lumina puternica prin privire. Nu mai am ochii tristi si ma uit cu dragoste catre soare, iar cand ploua dansez prin balti... Nu mai stiu sa imi amintesc de tine si nu o sa mai pot face asta vreodata iar acum ma simt libera, libera sa-mi arunc aripile in bataia vantului si sa simt racoarea diminetii cum ma zgarie pe obraji, sa simt stropii de transpiratie cum curg agale pe gat si sa ma tavalesc prin iarba proaspata. Da!!! Ce senzatie uluitoare... Inima mea e in sfarsit libera sa bata pentru altcineva, pentru un el care e acolo, undeva departe, langa mare, in inima albastrului apei, pe plaja fina, un el care nu va stii sa ma raneasca pentru ca existenta mea e mult prea stearsa pentru a se observa din spatele perdelelor ochilor lui cafenii. Azi am reusit sa ma uit la poza ta si sa o rup in mii si mii de bucatele, si apoi sa calc pe ele fara sa ma tem ca voi sangera pe dinauntru, azi am reusit sa iti sterg numele din telefon si sa deschid ochii larg sperand... crezand ca azi, ziua in care am invatat sa uit, va fi o zi suficient de memorabila incat smoala in care ma infipsesem sa se transforme intr-o gradina plina cu lalele si papadii iar norii negrii de furtuna sa fuga din calea fermecatoarelui soare bland si iubitor. In sfarsit, azi te-am uitat!!!

Choises

Choices… Life is based on them, life forms from them. They are the key to success, to that success that helps you smile every morning even though outside is cloudy or rainy. The choice of taking one special photo in one special moment, the choice of life itself, these are the decisions that build a strong happy future. But you can not control your heart and you fall in love. If you are lucky, you get married, if not, in one special night you will be alone and cry… This is because destiny chooses in your place and the universe seems to approve faith and not your reasonable actions. Those are moments when your lucidity and wisdom come up in front of life, the moments when you are forced to pick another road, another style, maybe another life. The moments when loneliness seems to cover you, the moments I adore the most because it comes the time to overpass an obstacle and learn how to defeat the impossible and instead taking that picture you decide to record the present in order to remember how one specific decision changed destiny’s choices. Some day you will realise it is your future and your ideas of creation, of inovation, of changing the old will put the bases of a career, of a family, of a life full of pleasure, of self confidence and euforia.

O lume plina de glorie

Se spune ca uneori vine o zi in care trebuie sa-ti dovedesti puterea de concentrare, capacitatea de a reactiona in conditii grele, viteza de reactie si alte cateva calitati importante. Se spune ca atunci ies in lumina cei a caror valoare este mult peste limita mediocritatii si ca aceia vor fi demni de tinuti minte pentru rezultatele lor. Se spune ca uneori ei pun bazele unei noi lumi mai bune, mai inteligente, mai realiste insa oare cui ii pasa de efortul pe care il depun acele genii? De orele de munca necesare atingerii acelor rezultate uimitoare si de ambitia uluitoare de care dau dovada? Acei oameni ies in fata cu fruntea sus, cu zambetul pe buze, mandrii pentru ceea ce fac. Aceia sunt elevi olimpici, studenti realizati in strainatate, artisti, sportivi... fiecare e unic in felul lui, fiecare poate fi celebru in felul lui, fiecare poate realiza ceva care sa capteze atentia celorlalti. Fiecare poate contribui cumva la bunastarea mediului in care traim, poate ajuta pe cei nevoiasi sau pur si simplu poate sa distreze publicul. Acei oameni care isi cauta si isi gasesc un rost in viata sunt acei oameni care cred in ei insasi, in forta lor de a depasi obstacole, de a porni mereu cu dreptul si de a-si ascunde lacrimile in momente grele. Acei oameni care in ciuda trecerii timpului raman tineri si puternici, raman vesnic umbre ale gloriei dintr-un anumit moment al vietii lor. Acei oamenii care devin modele pentru altii, oameni al caror nume e mereu scris cu litere mari si subliniat pentru ca a insemnat ceva, oameni care raman eterni. Azi m-am simtit si eu unul dintre aceia si nu fiindca as fi facut ceva in mod special ci fiindca stiu sa cred in mine, sa cred in visele mele, sa cred ca voi putea schimba in bine o parte din lume, poate oameni, poate locuri, poate chiar timpul. Cred si sper ca voi avea mereu puterea si ambitia necesara sa ma ridic mai sus, mai sus, nu in ochii lor, celor din univers, ci in ochii mei, in propria-mi viata pentru a deveni propria mea muza, propria sursa de inspiratie, propria mea celebritate....

Fara titlu

Intr-o lume plina de idei, de culori si vise exista undeva, intr-un timp vechi, de mult uitat, pe o plaja cu nisip gri, intr-un loc izolat de univers, undeva in spatiu, un suflet trist, melancolic, parasit... Acolo, acum multi multi ani, ea se uitase de sine, se instrainase de omenire si alesese sa calce pe urme extraterestre, straine de noi cei de aici, de noi cei de jos, umili si mediocri. Ea era sus, mai sus decat norii, mai sus decat cerul, aproape de soare, aproape de infinit si aproape de nemurire... Chipul ii era senin, insa ochii ii avea plansi, niste ochi verzi ca smaraldul, patrunzatori, adanci ca marea... iar trupul ii era mladios, se unduia odata cu trecerea timpului, se legana pe muzica vantului, se lumina la fiecare rasarit, se intuneca la fiecare apus... Ce minune de om, daca o fi om, ce suflet sa fi avut incat sa reziste singura in spatiu, in acel cosmos unde ea e grandioasa si planetele infim de mici, de nesemnificative si de tinere, ea era de mult acolo...Si totusi se simtea ca un ravas, ca o prajitura neterminata, ca o hartie mototolita si inghesuita intr-un spatiu prea ingust. Vroia sa fie mai libera, mai independenta, mai singura, mai sus decat orice, mai sus decat Universul insusi. Vroia sa isi inchida acel telefon care ii provoca durere, care strangea in el voci aproape stinse, voci care o zgariau, o loveau mai rau decat o mie de pumnale. Vroia sa se evapore din mintea tuturor oamenilor care o cunosteau, sa nu mai existe decat pentru ea, in ea si sa nu mai ofere nimanui ocazia sa o faca sa planga cu lacrimi... acele lacrimi care atarna greu si lasa urme pe fata, acei stropi de apa sarata care aduna in ei toata mizeria umana existenta pe Pamant.

Constatare

Vine o zi cand te intebi ce s-a intamplat de nu mai detii raspunsurile... unde si cum ai pierdut sirul lor caci ai ajuns sa realizezi ca tot controlul vietii tale s-a transformat in banal si cand intervine ceva nou si unic, nu mai stii ce sa faci si cum sa reactionezi. Ceva precum un el, altul decat cel pe care il iubeai, altul decat cel care iti umplea noptile care acum iti umple gandurile cu chipul si vocea lui. Si stai cu coatele pe genunchi si te intrebi oare ce e de facut atunci cand imaginatia ta fuge in cu totul alte directii... Iti vine in cap marea.... sau diverse amintiri mai vechi care fac loc unei lacrimi pe obraz. Ti se spune deseori ca esti optimista si vesela, dar stii si tu ca nu e asa, ca esti, cum o spun si ei, o ciudata insa una a carei existente desi pare plina de fericire e dramatica, tragica fiindca in fiecare zi rupi din ea o parte din omenie si te arunci in fiecare prapastie pe care o vezi fara sa te gandesti ca poate sunt oameni care ar suferi dupa tine. Nu-ti pasa fiindca esti o pesimista si zbori pana jos, pana cand te lovesti zdrobindu-te de fundul abisului, de interiorul tau, de stancile menite sa te omoare. Dar tu nu mori, ci suferi si te ridici, urci, reusesti si la sfarsit zambesti... Focul tau interior te arde insa tu, pasare pheonix, renasi si din namol si din stele...

EYP experience

We’re all in the train of love, aaaaa, we’re all in the train of love, aaaa, we’re all in the train of fantasy, we’re all in the train of love. E o dupamiaza insorita de duminica iar trenul merge molcom odata cu fuga razelor inspre apusul melancolic. Soarele e trist, e trist caci din Eforie Sud a plecat un grup de 80 de tineri zgomotosi spre casele lor. Fusesera intr-o sesiune de team building si commettee work in EYP – European Youth Parliment timp de 3 zile, zile care desi au fost extraordinar de obositoare au avut strecurate intre activitati clipe de pura perfectiune. Rasete ironice, zambete iubitoare, fete aiurite si voci galagioase intr-un amalgam de idei si perceptii despre teme de actualitate care au creat legaturi si experiente de neuitat. In prima zi, plini de emotii dar cu o energie radianta ajungem in Tabara Internationala Eforie Sud, unde ne primeste Mihnea. Peisajele fug prin fata ochilor mei precum amintirile de ieri si alarteri… Ne cazam dupa care fugin spre mare…. Marea…. Albastra, infinita, limpede si frumoasa…. AH, marea !!!! Fericiti cei ai caror ochi au privilegiul de a se bucura de unduirea suava a valurilor ei. Vine o zi cand iti doresti cu o pofta hamesita de dureri sa iti incarci sufletul cu zgomotul si energia marii, cu imaginea ei de eternitate dar si cu cea de efemeritate a valurilor. O zi ca asta cand, in ciuda tuturor nefericitelor momente care te inconjoara esti linistit, esti indragostit de farmecul unei ape, unei transparente colorate. In Constanta era umbrita de cativa nori fugitivi, era furioasa pe ei ca nu vor sa o lase sa straluceasca in bataia soarelui de inceput de mai, era manioasa ca o deranjam dar totusi placut impresionata de admiratia noastra pentru ea. Inapoi in tabara, incep usor usor sa vina si organizatorii si chair-ii, vine si Shamal, presedintele acestei regionale. Lucrurile incep sa capete un aer de seriozitate europeana de care te lovesti doar la stiri pe Realitatea insa atosfera este perfecta pentru tinerii inovatori. Odata cu lasarea intunericului eu face cunostiinta cu Radu Simionescu fata in fata, cu Viorel si Claudia care sunt foarte sociabili si deschisi. ma simt extraordinar de bine intre straini pentru ca vorbesc cu ei ca si cum m-ar cunoaste. ma simt eu insami, libera sa-mi sustin perceptiile fara sa fiu contrazisa, fara sa fiu marginalizata, libera sa discut de teme de actualitate cu oameni in cunostiinta de cauza fara sa intervina plictiseala cauzata de lipsa subiectelor de interes comun, independenta intr-un loc unde imaginatia conteaza enorm. Prima zi de activitati aduce zambete pe buze tuturor participantilor datorita jocurilor de teambuilding care se dovedesc a fi extraordinar de amuzante. Desi utilitatea lor o pricep doar cei care intradevar stiu sa munceasca in echipa, a sta in aer liber si a rade este relaxant iar coordonatorii par incantati ca au sansa sa cunoasca noi oameni, sa lege noi prietenii si cine stie, pe viitor poate sa isi intersecteze drumurile. Ada, cealalta coordonatoare a noastra este plina de energie si foarte implicata, este atat de incantata de delegatia noastra, de pasiunea din noi incat se simte ca intre cei mai buni prieteni ai ei sau cel putin mie asa mi s-a parut. Razele soarelui cad pe fetele tuturor celor prezenti acolo, luminandu-le chipurile si facandu-i sa radieze de emotie. Verdeata se bucura odata cu noi de acea zi de vineri iar pasarelele ne acompaniaza galsurile zglobii cu triluri primavaratice. Luand-o la goana cu « a big fat poney » , devenind personalitati sau chiar noi insine cu hartiute lipite pe frunte, sau creand un ingenios monstru de oameni delegatia noastra la sfarsitul zilei a fost multumita de intreaga organizare a orelor de teambuilding. Eu personal mai experimentasem astfel de activitati iar pacea si extrazul sufletesc pe care le simteam la sfarsit nu se pot compara nici cu cel mai frumos cadou. A fi coordonat de oameni apropiati de varsta, care stiu care iti sunt problemele, care au fost si ei ca tine, sau poate au aceleasi idei futuriste ca si tine inseamna a te simtii inteles, a te simtii in largul tau acolo unde, poate un adult ar fi dat gres. Indiferent ca era Viorel, omul cu picioare rapide si aparatul la gat, fie ca era doar Radu, vicele tuturor, fie ca era Silvia cea creata si non stop zambitoare, fie ca era Ada sau Claudia, Maria, Mihnea sau Lara, alaturi de Shamal, Tom, Laurie si Bela aceasta echipa a reusit sa ne ofere un weekend de vis in ciuda anumitor voci care s-au plans de prgram sau strictete, insa ei uitasera de ce erau acolo. Ei ne-au oferit sansa sa invatam sa ne coordonam, sa lucram ca o echipa solida pentru un interes comun, un obiectiv care poate fi atins daca toti isi pun mintea la contributie. La sfarsit am fost parlamentari pentru o zi, ne-am simtit importanti, tinand discururi si ni s-a permis sa ne spunem argumentat opiniile. Am facut poze de grup si la final, am lasat loc si la 203 lacrimi pe obraz caci a fost o experienta minunta patronata in intregime de mare… de acea mare atat de frumoasa, de eterna mare… Nu stiu ce vor face altii, dar eu, desi voi pleca din Romania, desi poate acum nu pot continua, voi reveni in activitatile EYP in cel mai scurt timp posibil caci astfel de experiente te formeaza ca om, te modeleaza si te invata sa fii mai inteligent, sa tintesti mai sus si iti ofera o mana de ajutor ca sa iti descoperi si sa iti pui in valoare potentialul. Cine stie, poate pe viitor reusim, o generatie galagioasa de tineri, sa schimba ceva in bine caci motto`ul acestei sesiuni a fost « IT’S YOUR FUTURE !! DARE TO CREATE ! DARE TO INOVATE ! »

Ziua amintirii

Azi e ziua amintirilor, un fir tesut de o groaza de poze, un amalgam de idei si cuvinte vechi, pierdute undeva in timp, lasate cu totul in urma... O zi in care parca simt nisipul de pe plaja fina a statiunii Olimpic Beach din Grecia, parca aud cum se spargea fiecare val la ore tarzii in noapte alaturi de un bun prieten din copilarie. Inca vad cum fumul albastru din tigara parcurge un traseu spiralat catre stelele de pe bolta neagra ca smoala. Inca imi aduc aminte discutiile din acea seara, inca simt gustul de tutun si mirosul de sare din atmosfera. Inca stau si visez la universul ideal, blocata undeva acolo, in amintire, retraind acele momente de magie pura. Imi aduc aminte de plimbarile pe faleza, de aglomeratia din magazinele din imprejurimi, de lumina de la bijuteriile expuse in vitrine, de eleganta hainelor de blana, de mirosul de porumb copt si de fericirea turistilor. E frumos la mare, e soare, e cald, e un concediu relaxant ziua si agitat noaptea cand cluburile iti fac sangele sa clocoteasca in vene, iti provoaca sufletul sa exploreze cele mai inalte culmi ale extazului. Infinitatea marii ma inspira, ma facea sa imi alung gandurile rele si sa iert, sa uit ceea ce trebuia uitat, sa ma bucur de unele din putinele momente cand inima iti e sincer fericita pentru ca valurile o iubesc. Azi e ziua cand orice poza provoaca un zambet nostalgic, orice melodie are o eticheta a unui anumit loc si a unei anumite persoane pentru ca stiu ca voi lasa toate acestea in urma intr-o zi, voi uita sa imi amintesc, voi uita sa visez cum o faceam atunci, voi uita sa ma sperii de valuri si sa plang de fericire cand revad marea.... Nu voi mai revedea nici imaginile legate de el caci ma vor durea, nu voi mai stii sa ii pronunt numele, nu voi mai avea curajul sa ii scriu, nu voi mai putea face nimic si poate pentru prima data trecutul va ramane in trecut si prezentul se va proiecta in viitor precum o cascada de vitalitate si culoare. E pacat ca trebuie sa las prada timpului atatea lucruri si bune si rele, insa pentru a merge mai departe uneori e nevoie de lacrimi si sa arunc acea carte cu coperti de piele rosie, cu pete de sange si praf de stele, cu atatea randuri scrise caligrafic si un morman de poze vechi.

Tot si o secunda

vine o zi in care nici macar nu poti sa scrii cu litere mari la inceputul propozitiilor, o zi in care ai in fata o intersectie din care pleaca enorm de multe drumuri si stai si te intrebi incotro... o zi in care nu stii sa faci diferenta intre un capat al strazii sau altul, pur si simplu mergi orbeste pe orice trotuar iti apare in fara ochilor. te opresti si vorbesti cu oameni si oameni dar nu retii nimic din ceea ce spun ei, nu le retii nici macar fetele pentru ca se intampla ceva cu tine. uneori stai si iti petreci serile de sambata vorbind cu straini pe chat sau mancanc napolitane cu cocos dar stii bine ca nu conteaza pentru ca maine nu va mai fi la fel. in nici o alta seara nu vei mai manca din acea punga de naty si nici nu vei mai vorbi aceleasi lucruri cu necunoscutii. uneori acest tip de situatii se intampla cu un anumit motiv si tu stii doarte bine ca ti se datoreaza lacrimii de azi-dimineata. acea lacrima strecurata pe ascuns intr-un grup de prieteni la auzul unor cuvinte care te-au miscat profund, anumite cuvinte legate in mod evident de el... cum ca el nu te poate intelege, nu poate sa realizeze ca esti prea buna pentru el, cum ca tu esti vinovata ca nu uiti. si ce? abureli... praf de cuvinte, nisip si orice se poate imprastia.... inclusiv sentimentele mele. simt ca le pierd odata cu bataia lenta a vantului si doare. vreau sa plec odata si odata in anglia, intr-o tara mai sobra decat sufletul meu dar macar acolo o pot lua de la inceput. suna dramatic nu? nu obisnuiam sa fiu asa, dar din cand in cand mai cazi in balta de ieri seara si te lovesti. asta am patit eu azi, m`am impiedicat dar maine o sa am haine curate si acelasi zambet pe buze...

One special decision...

Have you ever wondered if life could be perfect? I am sure you dreamed about it, you wish that dream became real but you also know that most idealistic dreams do not come true. This is because dreams make you happy and a smile is always putting a drop of light in your day.
Do you really believe yourself when you say that time solves everything? I do not. Time is a medicine but not a cure and yes, it can let memories hide into dust but it will not kill them. So do not take this pill in order to get rid of sorrow because all you will receive will be a slow torture of your soul.
Time is the rite of passage in our lives and neither the mortality nor the endings will destroy its charm and eternity. It is the gateway to heaven, to hell and to humanity, is the open hand that sustains the sky.
Time is sublime, it can develop a world of a false perception of perfection, the real perfection or it can darken the entire universe. Some might say it is because the curse of happening in each one’s life but personally, I like to say that time offers the right explanation of a veridical reality. Perfection can not be define as concrete, and usually it is said that is untouchable but it all depends of the perspective so if you see the world like water in a shiny glass the view is quite simple: water can be clean so perfect or dirty so imperfect but isn’t it still water? That unique substance that maintains life? So that water is perfect. But what has time to do with this explanation? Well time, cannot affect water, it can let the nature do her role, by adding impurities in the transparent liquid but it will not change the initial substance. So it can or not affect thing, depending only on your way of seeing the curse of normal flow of hours, of existence.
Do not philosophize the abstract or concrete notions, words because what you will succeed will be a fake and the original masterpiece will still remain hidden because “time” is one of the millions words that have both millions of means and none explanation that are able to prove something to your rotten heart and mind.

1 mai

Ring Costinesti, cei mai tari DJ din Romania si o atmosfera tipica zilelor toride de vara cand abea daca aveai loc sa dansezi. Suna ideal pentru o seara de distractie la cote maxime, de joc al picioarelor intr-un ritm ametitor, un cocktail in 4 culori si o pereche de brate intre care sa dansezi. O noapte in care ritmurile muzicii sa iti patrunda adanc in sange si sa te faca sa vibrezi intr-un mod in care nu ai mai simtit vreodata, o noapte in care basul sa te imbete de euforie incat sa vrei sa te misti pe melodii urcat pe stele. Fustite scurte, barbati ai caror pectorali ies prin tricou, fluiere la unison, maieute decoltate, un strop de adrenalina, un strop de alcool, o tigare, tocuri si multa multa distractie fac o noapte de 1 mai extraordinar de reusita. In nebunia asta era el, la fel de atragator, la fel de chipes si cu aceiasi ochi ametitor de sinceri. Dansa cu o fata, blonda si frumoasa insa nu era multumit, nu, nu era. Cea pe care o purta in inima era la 3 m de el, cu un altul de mana si parea fericita, parea ca gusta cu toata pofta posibila amtosfera calduroasa a discotecii. Isi dorea sa o fi tinut pe ea de mana, sa fi mers apoi cu ea pe plaja sa vada rasaritul impreuna, sa se bucure la maxim de aceasta zi atat de speciala si tocmai cand isi imagina cum s-ar fi incheiat seara cerul incepe sa cerne picaturi reci de ploaie. Fata de langa el fuge, dispare, se evapora ca apa iar ea... acea ea ramane langa el. Ar fi plecat si ea odata cu toti ceilalti dar el parea ceva mai protector decat un acoperis, atat de protector incat se ascunde in bratele lui. Dupa o noapte de agonie erau impreuna insa nu mai era distractie. Pleaca... merg agale prin ploaia rece, prin noaptea neagra pe plaja... asculta marea, admira valurile si gradoarea infinitei mari, dupa care se retrag in camerele lor, la caldura, sub dusul fierbinte si sub aripa plapumitei pufoase. Un 1 mai cu adevarat diferit, misterios, ale carui poze vor dainui multi ani in albumele celor doi.