Furtuna

O alta zi din viata unui nefericit. Sau a unei nefericite. Asa ma simteam eu azi. Stateam si ma uitam cum fulgera insa cred ca e pentru prima data cand am fost profund dezgustata de mantia vremii, de griul acela posomorat, de vantul sfasietor, de caderea frunzelor la sfarsit de iunie prin parc. In loc sa admir magia furtunii de vara, imi parea atat de uscata vremea, de parca asistam la spectacolol muribund al unui sfarsit de toamna. Totul in jurul meu se naruia, clipa cu clipa, fir cu fir, incet incet universul imi scapa printre degete precum nisipul si se facea nevazut. Priveam neputincioasa o apocalipsa imaginara si totul de la cateva fulgere. Mi-era frica sa nu-mi pierd echilibrul in acel vartej invizibil si sa nu ma prabusesc. Tu nu erai langa mine sa ma sustii, iar eu simteam ca nu mai am suficienta forta cat sa tin piept vantului necrutator. Mi se impaienjenisera ochii si aveam halucinatii, uneori mi se parea ca vad cioburi si nici un loc prin care sa calc fara sa ma ranesc. Din plame imi curgea sange de la atata zgariat copaci si pereti in incercarea de a ma sprijini pentru ca nu cadea la pamant. Simteam ca ma sufoc, ca nu imi ajunge aerul in atmosfera aceea demonica. Aveam impresia ca ma striga lumea si oboseam tot uitandu-ma imprejur insa nu reuseam decat sa-mi vad propria frica, propria constiinta si sa aud propriile-mi batai slabe de inima. Mi-era frig si foame si sete dar eram legata de asfaltul rece prin neputinta de a ma misca. Aveam un sentiment acut de rau, ca un presentiment si un gol in stomac.

Dupa ceva timp furtuna a trecut si a inceput sa picure.... M-am dus incet acasa...

Poate sau nu stiu?

Iarasi voi incepe cu nu stiu. Acum va fi nu stiu de ce trebuia sa te cunosc. Imi spuneai lucruri care ma ravaseau si ma lasai sa cred ca pot sa numar stelele. Langa tine reuseam, acum mi se par infinite. Probabil e din cauza ca nu mai are cine sa ma ajute sa numere jumatatea cealalta de cer. Ne placea sa desenam printre ele, sa gasim cuvinte si simboluri, sa ne credem uriasi, capabili sa ne jucam cu ele si sa le luam de acolo de sus, sa ni se prindem prin par. Ne credeam stapanii infinitului in special cand era negru si luminat de licuricii aceia mici numiti stele.

Nu stiu unde am pierdut acele clipe si tare mi se mai face dor de ele. Mi se face dor de buzele tale si de mana ta cea calda... imi e dor sa numar ridurile din palmele tale si sa ma plimb cu degetele pe fata ta, pe gropita din obraz, pe gatul tau. Imi e dor sa te privesc inchizand ochii si lasandu-ti capul in bratele mele cand iti spuneam povestea celor doua urme in nisip intitulata "snow on the sahara". Adorai povestea aceea de dragoste si nu iti venea sa crezi cum reuseam sa exprim atat de frumos iubirea dintre doua urme de nisip, doua lucruri atat de neinsemnate pentru monstrii de noi, pt oameni. Dar mereu iti aminteai ca daca noi doi ne puteam iubi mai presus de univers, atunci pana si doua frunze se pot indragosti una de alta si iubirea lor ar fi ceva miraculos de povestit.

Nu stiu unde si cand am uitat sa te sun, sa iti aud vocea, insa stiu ca azi toate acele amintirii imi racneau in ureche sa refac ce am stricat. Dar nici o oglinda sparta nu va arata la fel ca inainte, chiar daca o refaci cu toate cioburile ei. Nu stiu daca tu vei fi ramas aceleasi visator insa eu cu siguranta te iubesc mai mult in ciuda tuturor lacrimilor pe care mi le-ai provocat. Te iubesc mai mult desi doar tu fusesei vinovat de drama mea. Te respect si te stimez pentru ceea ce esti si pentru ceea ce ai fost pentru mine. Nici o furtuna, nici un alt om, nimic pe lumea asta nu va putea sa imi sadeasca in suflet atata amaraciune si iubire la un loc asa cum tu ai fost capabil si pentru asta te ador. Poate ca intr-o zi imi voi calca pe mandrie si umila, imi voi cere scuze si te voi implora sa vii inapoi in bratele mele.

Poate... ca ziua aia e chiar maine sau poate... in clipa cand voi atinge eternitatea atat cu trupul, nu numai cu sufletul. Poate... nu stiu...

Umbre si cuvinte

Ploaie... Ma simt ca in Londra unde ploua mai tot timpul. Cred ca ar trebui sa ma obisnuiesc cu ploaia, e frumoasa, insa nu imi place in exces. La inceput ma face sa zambesc insa azi m-a intristat. Ma uitam la ea, la stropii care cadeau navalnic peste fata mea, la norii fiorosi, ascultam tunetele... ascultam fosnetul frunzelor sub greutatea apei... cand iar mi-a fugit gandul la tine. Mi-am adus aminte un majorat... unde fusesem impreuna. Ma priveai indragostit. Iar eu iti raspundeam din toata inima mea cu gesturi care iti dovedeau sentimentele mele. Nu-mi amintesc sa fi fost clipa in care sa fi avut motiv de indoiala si totusi ai facut-o. Insa in seara aceea totul fusese magic: ringul de dans care ma purta in locuri nebanuite si oferea viata celor mai frumoase vise ale mele, muzica ale carei ritmuri imi vibrau prin fiecare vena, bautura care imi gadila gatul si ma facea sa simt o euforie blagiana in fata vietii precum si prezenta ta si a prietenilor nostrii care imi creea impresia ca sunt o regina undeva intr-o epoca a rochiilor cu crinolina, a marilor petreceri al curte, a celui mai fascinant lux posibil. Simteam ca ma topesc in bratele tale... Imi aduc aminte saruturile fierbinti din acele momente, imi aduc aminte atingerile tale, soaptele. Totul era perfect. Acum am ramas doar cu amintirea. Ne intalnim constant din cauza prietenilor, te vad mereu cu alta... Stiu ca eu voi ramane etern marea ta dragoste si totusi imi fluturi fuste de femei usoare, le saruti cu pasiune si ma faci sa imi zgarii pielea cu unghiile. Ma doare, inca ma doare.

Calci cu furie peste tot ce ai avut mai sensibil in tine si iti bati joc de orice corp de femeie la petreceri, insa stii si tu ca nici una nu are gustul meu, ca nici una nu-ti va oferi aceleasi placeri carnale ca mine, caci pe mine ma iubeai. Niciodata sudoarea de pe trup nu va avea acelasi parfum ca atunci cand eram impreuna. Niciodata buzele lor nu vor fi la fel de fierbinti ca ale mele. Nici una din ele nu va fi regina ta, vor fi amante sarmane, care isi vor frange inima din cauza ta. Drama lor e si drama ta, iar eu, singura, unica si adevarata ta dragoste, voi ramane iubindu-te in umbra, refuzandu-ti propunerile perverse de amor intr-o epoca unde nu tii cont de ceea ce simti ci decat de dorinta apriga de razbunare. Tu, muritor nenorocit, vei avea cel mai mult de suferit caci eu, pe tine te iubesc si asta va fi moartea ta, iarasi tu vei fi la randul tau moartea mea.

Ploua...

Iar ploua... strop cu strop pe casa din spatele blocului. e intuneric afara. e frig. fulgera. fiecare fulger imi aminteste de placerea de a sta pe balcon si a le urmarii traiectoria, de a calcula distanta insa gandul imi fuge la tine. nu stiu ce sa-mi spun... nu stiu ce sa iti spun tie. Uneori simt ca nu te pot privii in ochi de teama, de teama ca o sa cad in panza de paianjen pe care ti-o tese privirea... cateodata imi aduc aminte de liceu, de primele zile de liceu in care ma simteam ... deasupra tuturor. eram pentru prima data licean insa ... poate doar cu acea imagine voi ramane dupa 4 ani. pentru ca tu ai blestematele alea de puteri cu care imi tii prizonier al meu suflet pustiit.

Stau linistita, intinsa pe spate, cu ochii spre geam. vad doar lumina fulgerelor si ascult ploaia. ma relaxeaza. ma face sa ma gandesc la triumf, la triumful zilelor mele negre, la zambetul sincer dupa multe clipe de durere. ma simt ca si cum as fi in stare sa strang un fulger intre degete de furie si nu m-as arde. ma simt ca si cum m-as putea juca cu ele, sa le chinui si apoi sa le strivesc, pe ele, marile minuni ale cerului. si totusi privirea imi ramane blocata spre geam. nu ma misc.

Astazi mi-a fost mai greu ca niciodata. stiind ca am renuntat la tine, te-am urmarit indeaproape, ti-am ascultat fiecare vorba, ti-am simtit rasuflarea si nu am mai reactionat. am acumulat in mine tot amalgamul de sentimente si senzatii pentru a le da foc. interiorul meu e ca o anarhie, ca o cruciada violenta caci credinta-mi proprie in ambitie si echilibru e vizibil in contradictie cu vibrarile pasionale ale inimii. mi se parea ca si apa unui lac, apa dintr-un ligean se va undui perfect asemeni sufletului meu daca o privesc. mi se parea ca frunzele fosnesc a vant romantic insa realitatea invingea eroic orice incercare de traire a unui paradis plin de amor.

Stateam si ma holbam ca de fiecare data la tine, la poza ta si nu gaseam nici acum raspuns la ceea ce clocotea in mine. cred ca nici furtuna de azi, nici cea de ieri, cred ca nici cea mai apriga furtuna nu poate fi mai violenta decat propriul meu eu. nu stiu ce sa cred. si ma enerveaza cand nu stiu. eram inerta in fata ta ca de fiecare data insa refuzai sa ma privesti, refuzai sa imi observi eforturile si lupta crancena din mine. refuzai fiindca erai ranit, orgoliul tau fusese tavalit in noroi insa inima iti ramasese pura dovada a iubirii ce mi-o purtai. pana ai ales sa imi narui orice vis, sa imi distrugi orice speranta si sa ma lasi in acelasi bine cunoscut vid al neimplinirii unei iubiri oricum imposibile.

Uneori am impresia ca nici daca intregul univers se va prabusi in oceane, noi nu vom disparea. nu avem cum la cat de intens ne-am trait trecutul apropiat. se intampla uneori sa starnim vijelii in urma noastra insa tablourile pe care sentimentele ni le pictau raman vesnic marturii pure ale infinitei iubiri dintre noi. vom ramane si noi si ploaia si lumina fulgerelor... perdeaua, geamul si amintirile.

Extremism dus pana la limite

Nu stiu daca sa va povestesc de ceea ce simte partea indragostita din mine, partea dezamagita sau partea reala, care e intr-o perioada de examene insa stiu ce tot ce traiesc se amesteca intr-un mixer universal, si curge prin venele mele ca un drog. e un drog de care sunt dependenta, ma simt ca pe marginea prapastiei, la limita extremului, cu o stare de extaz total insa imbinata perfect cu o nesabuinta si o nehotarare care au ca finalitate o teama si o dezamagire a fiintei ca niciodata nu reusesc mai mult decat totul. oftez incet ascultand tunetele si sunetul infinit al caderii ploii pe casa... vibrez odata cu romantele si tremur cu gandul la el. nu stiu nici acum ce mi-a lipsit sau ce ne-a lipsit ca tu sa fii nevoit sa pleci. Nu stiu cu ce am gresit si cand... insa eu simt ca nu noi am fost de vina, ci ale noastre constiinte uneori stricate. daca nu am trai intr-o vreme cu atata reutate inclusa in realitatea existentiala poate am fi dat curs sentimentalismului din noi. eu una am preferat sa fiu rece, trecand peste toate cu lacrimi pe obraz, amintindu-mi de serile in care uitam de lume si de univers.

si totusi ma simt putin fricoasa si lasa caci in jurul meu vad doar ingrijorare, teama si emotii iar eu privesc spre cer cu aceeasi detasare cu care privesc spre viitor. traiesc senzatia ca nu este suficient de normal sa nu simt nimic cu privinta la situatia curenta suficient de tensionata pentru unii. insa nu pot, nu pot sa simt mai mult decat liniste si relaxare.

ceea ce ma depaseste este insa imbinarea intre dezamagirea ca tu nu mai esti si extrazul, euforia aflarii pe buza abisului. simt ca zbor, acolo sus, simt ca tot ce va urma poate fi al meu, simt ca ale mele intoarse aripi de plumb vor deveni de foc si voi fugi de realitate, aciuindu-ma pe un colt de nor, cu el, cu el real, pe care sa-l strang in brate, si sa il sarut fierbinte. Simt ca daca el va fi prezent fie si pentru o secunda langa corpul meu, ma voi indragosti mai puternic decat am fost vreodata si voi experimenta acea dragoste dusa in extreme, simtita prin fiecare por al pielii, crezand ca ma topesc ca un cub de gheata intr-o zi torida de vara. tremuram numai cand incercam sa ma rup de prezent si sa ma teleportez in acea stare de spirit de acolo de sus. nu-mi mai simteam nici tamplele lovite si strivite de stele, nu ma simteam nici arsa violent de soare, nu ma simteam nici inghetata de frigul noptii si nici macar intristata de durerea departarii. eu te vedeam si te vroiam aproape asa ca am pus mana pe telefon dar cand m-am gandit mai bine, nu te-am sunat. mi-era frica sa nu fiu prea sensibila in ochii tai, caci eu am fost cea care te-a facut sa pleci. mi-era frica sa nu imi raspunzi cu voce aspra si sa nu-mi strici stabilitatea si expresivitatea celor imaginate. mi-era sa nu ma rup in doua, sa incep apoi sa-mi vad jumatatea prin oglinzi, pierduta undeva intre neant si inima mea.

iar tu, cel culpabil de ale mele extremiste perspective, tu, cel care imi ravasesti constant atat parul cat si sufletul, meriti infinitul pentru ca tu, numai tu, ai reusit sa ma faci sa mai simt iar, perfect si armonios impreunate, aceste stari de extaz si de suferinta, atat de intense cat sa ma indragostesc de ele, de mine insami si din ce in ce mai mult de tine.

Timp, praf si vorbe goale...

Iar mi se facuse dor de tine. Dar tu acum erai departe. Atat de departe incat nu aveai sa te mai intorci, asa ca am mers mai departe. Situatia asta mi-a aduc aminte de cineva drag si de o poveste frumoasa.

Era seara tarziu si el se uita la perdea. Statea intins pe spate, pe canapeaua de piele si se uita la unduirile perdelei albe. I se parea sa se poate urca pe ele, ca la mare, atunci cand te lasi pe spate si simti cum pluteste pe fiecare val, ca intr-un vis, ca intr-o dupamiaza romantica de vara.... In spatele perdelei se vedeau sclipirile ultimelor raze ale apusului. Era o atmosfera atat de calma, tocmai buna de a sta si admira perdeaua si cromatica din spatele ei. Se gandea... Nu stia exact la ce, dar stia ca undeva in acea camera era si prezenta ei, observandu-l. Stia cat adora sa stea pe covor, intinsa pe burta, si sa-l priveasca meditand. SI totusi era doar spiritual caci ea plecase. Uitase de el asa cum oamenii uita ca intr-o anumita zi au vazut un ceva nesemnificativ. Dar pentru el nu era usor, inca avea mirosul ei impregnat in perne, in cearseafuri si il simtea in fiecare noapte. De aceea nu se simtea singur si nici parasit caci parfumul inca il iubea. Deodata perdeaua se misca. Respirase mai puternic, oftase. Ii era greu fara ea. De cand plecase camera era dezordinata, hainele erau aruncate pe jos, se pusese praf pe birou si laptopul statea si acum intredeschis pe langa birou. Nu il mai folosise. Lumanarea ei preferata statea in acelasi colt, pe jumatate arsa iar singurul lucru care ii ramasese de la ea, o scrisoare, era mototolita si arsa de tigari pe langa scrumiera. Fumase mult cu toate ca stia cat de rau ii face tutunul insa nu mai conta. Zile intregi statea in aceeasi pozitie pe canapea si se uita la perdea. Spera sa-i vada chipul in spatele ei, cum obisnuia sa se ascunda si el sa se ridice molcom si sa incerce sa o prinda. Acum ii era greu si sa se duca sa bea apa cu toate ca avea buzele uscate. Intr-o zi o sa aiba suficienta putere cat sa inceapa sa raspunda iar la telefoane insa nu acum. Statea acolo, la 3 cm de nasul lui si vibra intruna dar el nu-l baga in seama. Pana si ea sunase, sa vada cum se mai simte, dar nu-i raspunsese. Ar asculta un disc la pick-up, unul din acelea cu muzica din vremea burgheziei franceze dar nu stie sa foloseasca pick-upul... doar ea stia pentru ca avea unul acasa. Ea stia si sa cante la pian, dar el nu avea pian. Se plictisise sa se uite la perdea asa ca muta privirea pe tavan si adormii...

Revenind. Era seara cand am constat ca mi se facuse iar dor de el si da, ma uitam si eu la perdea... Avea niste dungute albastre care imi aduceau aminte de momentele in care numaram norii intinsi pe spate pe iarba in parc. Acum nu voi putea numara decat cutele de la perdea. Ar trebui calcata dar daca o calc se pierd sifonaturile provocate de jocul de dupa perdea dintre mine si el. Soldatelului meu chinezesc ii lipsesc clipele de joaca de care se bucura cu el in drumul de la geam la canapea. Tot ce mi-a ramas de la el este un nume in telefon si pe messenger. In rest totul s-a pierdut in vant. Ascult folk, muzica tineretii parintilor mei si mi-ar placea sa pot da timpul inapoi. Insa nici in vis nu mai pot face asta. S-a terminat si in urma noastra a ramas o perdea si praf de stele...

Te iubesc

Aveai niste ochi mari, patrunzatori, de culoarea marii... si te uitai atat de calm la mine, atat de bland... Mi se topea inima dupa privirea ta profunda si de fiecare data cand ni se intersectau privirile credeam ca vad intreg universul din tine prin perdeaua ochilor. Apoi imi mutam privirea mai jos, pe corpul vanjos, pe piept, si mai jos, spre mijloc, spre picioare. Imi placea ce vad si tu stii asta, stii din noptile petrecute impreuna sub cerul instelat. Te simteai puternic si barbat cand iti complimentam chipul ... Si tu ma masurai din priviri, ma analizai incet, cu degetele fine... de la ochi, buze, piept, burta, pana spre gambe si erai innebunit dupa curba sanilor mei. Dar acele vremuri in care pierdeam timpul admirandu-ne reciproc au fugit de langa noi. Am ramas singuri in intuneric, fata in fata cu greutatile vietii si certurile clasice dintr-o relatie. Acum esti mai rece si deseori uiti sa imi spui ce mult iti place cum iti soptesc cuvinte de amor...

Trec noptile... trec zilele si tu esti tot mai departe, dar eu inca imi las inima in palmele tale cu multa incredere si afectiune. Te iubesc, visatorul meu...

Tu, tu, tu ... numai despre tine e vorba mereu...

Mi-era dor de tine. Surpinzator, chiar tineam la tine. Dar tie nu ti-a pasat nici de data asta. Tu ai fost invatat sa te joci cu fetele si apoi sa le lasi intr-un ocean de lacrimi dar stii si tu ca la mine a fost mai complicat si nici pana acum nu ai reusit partial sa ma faci sa plang. La dracu, de ce trebuia sa ma uit tocmai la tine dintre toti? In fiecare zi cand te vedeam si se parea ca privesc ochi de demon intr-un chip de inger, si chiar unul bun, chipes. Era mai rau ca un drog acel sentiment si nu-mi spune ca nu stiu care e efectul drogului pentru ca stiu. Vroiai si tu, acum mult timp, sa ma inveti ce inseamna sa fii pe val dar stii prea bine ca te-am refuzat. Acum am facut-o petru tine, sa iti deomnstrez ca a fost doar vina ta pentru tot ce s-a intamplat si desi te minteam, m-ai crezut. Fraierule, si atunci imi era dor de tine si inca mai mult ca acum. Acum parca am inceput sa imi pierd din puteri si totusi tremur doar cand imi aduc aminte de trupul tau plin de apa, de ochii tai, de vocea ta, de anii aceia de mult apusi, de visele mele fierbinti din mijlocul noptilor reci de iarna. Acum nu mai esti si nici un altul nu-ti va lua locul, cel putin nu aici desi mi-ar fi placut sa iti fi gasit un concurent, si inca unul mai bun, mai puternic, mai dur, mai rece, mai indiferent ca sa ma laud cu cucerirea lui in fata ta, in fata ochilor tai de las. Tu ai plecat, nu eu. Tu ai fugit de toti, nu eu. Eu am infruntat privirile pline de repros ale tuturor si am triumfat, mai fost mai sus decat tine, mai sus decat mandria ta. Si ce ai castigat? Acum esti un prost cu coroana iar eu am ajuns mai sus decat tine, mai sus decat erai pe vremuri si lumea ma iubeste. Mureai de invidie si ai venit la mine sa ma implori sa te las iar in viata mea. Mai tii minte ce ti-am spus? Ca am pe altul si iar m-ai crezut. Dupa 8 ani inca nu ma cunosti, inca nu stii cat sunt de parsiva cand vine vorba de interesele mele si ai fugit din nou. Trebuia sa lupti cu orgoliul meu daca iti vroiai locul inapoi dar tu ai inchis ochii de frica. Era randul tau sa tremuri. Acum esti departe, prea departe ca sa aflii ca imi e dor de tine si de vocea ta. Mi-e dor de starea aceea de a ma simtii protejata in bratele tale vanjoase dar nici asta nu o sa stii. Mi-era cald acolo, iar acum imi e frig, De fapt m-a ars soarele si ma tine pielea de mor, dar cand mi se intampla asta aveai grija de mine, ma dadeai cu crema. Acum chiar am pe altcineva care face asta, si are mainile mai fine, ma face sa ma simt mai bine decat reuseai tu. Dar degeaba, mie tot imi e dor de tine orice as face si cu oricine as dormi in pat. Dar recent nici macar nu am mai avut pe cineva cu care sa dorm langa mine caci parca mi-au amortit simturile. La dracu din nou, vino inapoi prostule... si nu te lasa intimidat de refuzul intransigent pentru ca stii cat te vreau, te vreau inapoi lipit de mine.

Refugiu

In ultimele zile m-am simtit ca intr-o gaura, intr-o ptrapastie fara aer, fara lumina, un vid existential din care credeam ca nu pot iesi. Nu stiu cum am ajuns acolo si nici de ce insa mi s-a parut ca timpul a trecut latent si neobservat. Am stat si m-am gandit. Am privit in sus, spre cer. Am dormit. Am incercat sa respir vidul. N-am reusit. Am plans. Azi, m-am uitat din nou spre cer dar in loc de vid am vazut stele. Undeva sus, printre ele erau visele mele. Am incercat sa ajung la ele. N-am putut. Am zambit. eram singura. La sfarsit am realizat ca eram in propria-mi constiinta pentru ca fiecare enigma isi are raspunsul in intrebare. Asa am stiut cum sa urc spre acele stele. Dar tot nu am putut sa ajung la ele. Le privesc. Parca iti vad chipul conturat printre ele. Sa fie oare aceeasi iluzie veche de 8 ani pe care inca mi-o amintesc precum un vis? De fapt e falsa impresie de frumusete, poza in care eram doar noi doi, poza care a ars de la tigarea lasata aprinsa acum cateva zile. Mi-as dori sa nu se fi distrus insa nu ma pot impotrivi destinului. Cineva mi-ar spune ca imi e dor de tine dar eu stiu ca de fapt imi este dor de ceea ce ai fost, nu de tine caci tu nu mai ai nici o valoare. Te-ai pierdut odata cu mine undeva printre valurile marii asa de negre in acea noapte magica pe care probabil nici nu ti-o amintesti. Putea sa fie altfel, dar nu e si nici nu o sa fie. Stii, candva puteam sa iti spun ca te iubesc, dar azi a ramas doar reflexia mea in oglinda, o pereche de perusi galbeni si vidul. Nu pricepi, niciodata nu o sa ma intelegi pentru ca nu ai fost indeajuns de bun incat sa ma analizezi. Dar eu am fost si voi fi mereu. Oamenii pentru mine nu sunt o enigma, nici tu nu erai desi simteam mereu ca nu te cunosc. Enigma o reprezinta imaginatia, nici macar realitatea, nici macar gandurile umanitatii pe care nu o sa le aflu niciodata cu exactitate. Iar ma uit in sus. Acum parca imi vad reflexia din oglinda acolo, printre stele. Oare ce sa insemne asta? Alt vis, alt nume, alt tu, alta viata, altceva.... Oricum, reflexia va fi mereu acolo, chiar daca tu pleci, chiar daca nu mai vii niciodata. Ea, reflexia, va sti mereu sa imi aminteasca faptul ca odata, erai si tu acolo sus, langa mine.

Metamorfoze

Cum ti-am spus ca s-a terminat mi-ai intors spatele si ai plecat... m-ai lasat zacand in ploaie, mi-era frig, mi-era foame dar tie nu ti-a mai pasat. Te-ai dus la ea, sa te incalzeasca ea, pieptul meu nu te mai ajuta... Dar te-ai gandit oare ca n-am vrut sa fie lucrurile asa? Te-ai gandit oare ca nu am avut de ales? Dupa atatea luni in care am fost impreuna, ti-ai luat amintirile si m-ai parasit complet, nici macar un ramas bun... Si ploaia era atat de rece, iar eu atat de singura... Mai aveam putin, foarte putin si plecam dar tu ai tinut mortis sa-mi lasi un gust amar de noroi si sa imi arunci priviri taioase si cuvinte stricate. Ticalos neghiob ce esti, m-ai aruncat ca pe o haina veche si te-ai dus la ea... Si cica ma iubeai, halal iubire, halal dragoste caci tu nu ai fost in stare decat sa minti, sa ma umilesti si sa ma lovesti cu noaptea. Nu stiu daca era mai rau sa suport loviturile sau sa incerc sa te iert si totusi le-am facut pe amandoua iar tu ai continuat pana te-ai plictisit si ai plecat... Devine obsedant insa cum sa pot oare intelege gestul tau? Cum sa cred ca dupa atata timp o iubeai pe ea iar eu am fost ... nici nu stiu ce am fost si ce frumos ma amageai, ce frumos ma incantai cu trandafirii fara spini dar tu insati erai un maracine. Sa stii ca acum poate stau ghemuita in mizerie, uda, inghetata ... insa maine ma voi ridica si ma voi invalui in furtuni, in cele mai infiorator de negre nopti, printre norii cei mai furiosi si vanturile cele mai napraznice iar tu, muritor de rand, pleaca din calea mea, din drumul meu, caci pe unde voi calca, uscaciune voi lasa... Nu voi ierta nimic caci nici tu nu mi-ai iertat indrazneala de a te iubi si aprecia. Iar in ziua in care vei obosi si nu vei mai sti unde sa te ascunzi, ingroapa-te caci altfel nu vei scapa de furia din mine, de valurile manioase si de ura pe care ai sadit-o in sufletu-mi pustiu. Acum insa, raman sub ploaie, raman aici... vesteda, desertificata, inselata, mintita, batjocorita, umilita de propria-mi viata. M-am inselat odata si am devenit plapanda primavara insa la sfarsit voi fi furioasa noapte neagra de vara.

Oras european

Am ajuns sa traiesc 18 ani ca sa aflu ca MTV Music Awards se tine la Craiova si pe deasupra canta si Ja Rule. Nu-mi vine sa cred... am ajuns, nu, am evoluat de la sat la oras si eu inca nu am realizat. Cand dracu a trecut timpul incat un super megashow se tine la Craiova si eu aflu cu 3 zile inainte? SI uite asa viata iti mai da un pumn in nas, dar unu din acelea de provoaca cascade de sange... Stau si ma uit la monitor ca proasta si ma holbez la numele de Ja Rule asociat Craiovei... si inca sunt ferm convinsa ca visez.... insa clar ma voi duce si eu in centru, probabil alaturi de intregul oras, pentru a vedea si auzi marea minune a anului 2009. Show-ul de la Craiova va fi deschis la ora 20.00 de trupa Sensor, care promite sa dea tonul unei atmosfere incendiare. Pe langa artistii autohtoni, pe scena Romanian Music Awards vor urca Liana McCarthy, trupa Nexx, Nelly Ciobanu si JA RULE!
In fiecare an, pe scena Romanian Music Awards urca cei mai importanti artisti romani si internationali intr-un show exceptional de trei ore. In acest an, la show-ul Romanian Music Awards prezentat de Alex si Vali Barbulescu vor canta: Connect-R, Smiley, Crush & Alexandra Ungureanu, Iris, Morris, Andreea Banica, Deepside Deejays, Delia, Sensor, Blaxy Girls, Stella, Deep Central, Voltaj, C.I.A, Claudia Cream, Dj Andi, Puya, Nick Kamarera, Tom Boxer, Bitza, Mandinga, David Deejay, Laurentiu Duta, Keo, Play & Win, Zero, Rolla Sis, Cristi Stanciu, Doria, Damian & Brothers si Inna. Poate asa nu mai plec cu un gust amar din orasul in care am copilarit... auzi la ei, oras european... Cata neghiobie din partea lor sa spuna asa de Craiova mea, oras european... si totusi poate ca au dreptate...

Numele

Imi vine sa implor timpul sa stea in loc dar nu am sa o fac... nu vreau sa schimb lumea doar dintr-un capriciu copilaresc. Imi vine sa smulg amintirile din piept si sa le ingrop dar nici asta nu am sa fac pentru ca nu vreau sa devin piatra seaca... Imi vine sa sterg un nume, sa il tavalesc prin noroi, sa il rup in mii de bucatele insa evident, nici nu voi incerca pentru ca intreg universul ar deveni haos fara el... There's a place for us, somewhere a place for us.Peace and quiet and open air, wait for us somewhere. Nu stiu cum voi putea trai cu acel nume in mine, atat de adanc infipt... insa stiu sigur cum nu voi putea trai fara el, fara existenta lui undeva intr-un colt de viata... Mi-as dori sa ma evapor, departe de aici... undeva intr-un timp si intr-un loc unde timpul stie sa mearga la pas cu evenimentele de pe drumul meu insa nu pot visa la ceva ce niciodata nu va fi posibil dar pot sa iau acel loc si sa il conturez in vis, sa il las sa cada siroi odata cu sangele si sa adoarma odata cu mine. Pot sa ma duc acolo de fiecare data cand as avea nevoie de liniste si sa iau si numele cu mine... Uneori imi lipsesc cuvintele pentru a spune exact ceea ce tin prizonier in mine, acel gand... of, ani de liceu... 4 ani in care mi-am spus ca nu vreau sa vad lacrimi si imi vine sa spun numelui tot ce am pastrat pur si curat din acea dragoste insa imi e mult prea greu pana si sa arcuiesc buzele iar vocea-mi piere... e stearsa, pala... si tu nu o auzi. Mi-ar placea sa ma mai acopere acel nume cu privirea cafenie, protectoare, ca de inger... insa tot ce imi aduc aminte de dupa perdeaua acelor ochi intransigenti e o indiferenta istovitoare... Zambetul ii e incordat, stricat iar calmul ce ma inconjura acum se preschimba in nori negrii de furtuna. Nu mai stiu cum sa ii spun sau cum sa fac sa schimb prezentul insa pot sa calc pe sticla sparta de el fara sa ma zgarii si pot sa ma uit la soare fara sa ma mai usture ochii. Pot chiar sa merg pe mare, sa calc pe valuri si sa zbor caci tot ce-a ramas din el, un nume ingrat, a fost capabil sa imi dea acea forta, acea ambiti si acel curaj pentru a ma ridica mult deasupra celor vii, pentru a deveni stapana pe propriu-mi univers si pentru a alunga efectele si umbrele lasate de el candva aici, peste mine... La final, dupa atata timp, pierdut sau castigat, mi-am spus ca iubirea pentru el, numele, a ramas aceeasi in ciuda durerii insa el a plecat din viata mea. Te iubesc, al meu vesnic nume divinizat... !

Sfarsit sau inceput?

As scrie despre liceu... despre o perioada din viata mea in care am urcat infinit de multe trepte ca sa ajung aici, in fata verii, acea fericita vara dinaintea unor alte scari... Oare viata e formata doar din siruri de scari care trebuiesc mereu urcate? Mi se spune sa las lucrurile rele in trecut si sa imi amintesc doar de ceea ce a fost bun, dar poti sa iti amintesti doar de acele zile insorite si sa uiti de furtuna devastatoare care a inundat jumatate de tara? Nu ai cum... nu exista soare fara nori, zi fara noapte, bine fara rau cum nu exista nici sfarsit fara inceput. Poti plange pentru ca s-a terminat, poti fi fericit pentru ca s-a intamplat insa, impins de la spate de timp, o iei de la capat si fugi si fugi ca sa nu mai doara ceea ce ai lasat in urma insa amintirile te urmaresc mereu. Cazi, te ridici, visezi, iar iluziile se pierd undeva la limita dintre ce-a fost si ce va fi. Nu stii incotro sa privesti, nu stii incotro sa mergi, caci cioburile trecutului par sa iti zadarniceasca incercarile de a-ti construi un viitor. Ce e de facut? Eu aleg sa zbor, sa zbor peste timp, peste locuri, peste oameni si sa sper ca, acolo sus, in bataia vantului, sub stropii reci de ploaie, arsa de soarele infierbantat, sa reusesc sa imi pastrez echilibrul si sa ajung acolo unde, intrun varf de munte, cioburile sunt ascunse in buzunarele vantului, trecutul se impotmoleste in noroi la poale, iar viitorul ramane undeva mai sus, atat de sus incat nu poate cobori acolo unde sunt eu. Si anume in prezent, fara a-mi obosi aripile, iar acel prezent, acel varf de munte sau de stanca, izolat, va fi popasul meu in fiecare zi, locul care imi va oferi pacea interioara si calmul dintre amalgamul de furtuni si arsite varatice. Acolo voi contempla fuga anotipurilor, acolo voi constata schimbarile pe care timpul le deseneaza pe chipul meu si tot acolo ma voi opri pentru ultima data, inainte de a urma poteca ce ma duce jos, spre noroi... inainte de a urca pe norii ce ma vor duce sus, mai sus decat cerul insusi.