O vorba buna

Vine o vreme cand privesti inapoi. Regreti? Eu ti-as propune sa nu... caci trecutul e trecut, oricat te-ar putea influenta el. Uite-te la tine, ai prieteni, esti inconjurat de oameni si oameni, unii se cred prieteni si isi bat joc pe la spate, altii au curaj si iti infig cutitul direct in inima si undeva la sfarsit raman cei care iti sunt aproape. Cei care se uita la tine in ciuda defectelor tale si au mereu o vorba buna la indemana atunci cand tie iti e greu. Sunt anumite persoane care nu trebuie sa te inteleaga pentru a-ti oferi prietenia lor neconditionata, oameni pentru care o melodie inseamna o jumatate e an de viata, si pentru care un zambet sincer valoreaza mai mult decat o bere cu prietenii. Desi credeam a fi invatat suficiente cat sa stiu in cine sa am increde si in cine nu, ma insel de fiecare data... si asta pentru ca uit sa iau in calcul ca oamenii se schimba. Daca as lua asta in calcul, as ramane singura. Nu mai are rost sa plangi... Pentru ca si atunci cand plangi se gaseste un strain care te va face sa razi si sa zambesti larg, cu toate ca sufletul tau e trist. Iar senzatia e incredibila pentru ca realizezi ca un om, ce abea te cunoaste, iti ofera caldura, liniste si o mana de ajutor atunci cand totusi nu strigi dupa el, dar se vede ca ai nevoie. Fericiti cei ce au parte de astfel de oamenii in calea lor.

Mister

Sunt anumite lucruri care nu pot fi explicate in cuvinte asa cum sunt anumite trairi sau sentimente. Dupa un timp te inveti cu ele si nu mai cauti explicatie pentru ca ai impresia ca le cunosti. Nu le sti rostul, doar ca te-ai obisnuit cu ele in viata ta. Atunci ele fac parte din tine, te completeaza si in loc sa incerci sa le atribui o semnificatie, preferi sa inventezi una, care iti e ceva mai la indemana. Unii oameni te cunosc, si isi dau seama ca ascunzi ceva, ca minti despre un anumit lucru care li se pare lor anormal, dar nu pot dovedi asta nimanui, poate nici macar lor insisi. Ce e de facut? Nu am sa spun ca situatia seamana cu un film cu detectivi, pentru ca nu e asa, e viata, nu e cinematografie. Da, e adevarat ca unele filme te inspira si altele iti ofera raspunsurile pe care le cauti, chiar daca nu stii caror intrebari sa le asociezi. Cu fiecare zi inveti ceva nou si diferit dar uneori ajungi in punctul in care nu mai intelegi nimic din complexitatea existentei tale si vrei sa te duci acasa la mama. Sa fugi, n-ar fi prima data cand faci asta. De ce? Intram in ciclu infinit. Acelasi par ca si in ziua cand am pasit pe portile liceului, aceiasi ochi ca atunci cand aveam 11 ani si totusi aparentele sunt false. Incearca sa dezlegi o integrama, apoi un puzzle, apoi labiritul si mai tarziu, dupa ce faci o facultate in care combini cumva psihologia cu tehnicile detective, iti ofer sansa sa incerci sa iti deslusesti propriul mister. Vei fi uimit de final.

Tot ce pot sa spun e ca solutia tine de cuvinte. Gandeste-te la Saw si la ... final. Pricepi? Daca ta, iti ofer medalia mea de geniu, daca nu, mai citeste odata randurile de mai sus. Si totusi, ia spune-mi, care e concluzia, fraiere?

Te uiti la tine, ma uit la mine, ma uit la tine, te uiti la mine. Da, esti tot tu, tu esti vinovatul. Mereu vei fi, dar incearca sa te prinzi si de ce. Eu sunt doar unealta cu care iti atingi scopurile, eu sunt cuvintele.

O alta dimensiune

M-am lasat purtata de adierile vantului... L-am ascultand cantand din sitar. Suna a balada, ma simteam linistita, odihnita. Am plecat capul si am inchis ochii. Am patruns intr-o alta dimensiune, undeva unde nu exista rautate umana si realitate izbitor de ucigatoare. M-am pierdut printre firele de nisip, m-am evaporat in aer, m-am lasat leganata in acordurile norilor si am zburat. Insa nici un vis nu are decat nucleu de iluzie, are contur de realitate. Si atunci am cazut. Am deschis ochii si m-am uitat speriata in jur. Eram tot acolo, undeva la facultate pe o insula. Dar nimicinicia umana se evaporase, devenise universala. Sufletul meu devenise inexistent, sau mai bine spus inchegat in susurul timpului. Ochii imi erau rosii. Se pare ca plangeam. Scena era grandioasa, pictata in culori reci, de iarna. Era un gri apasator, morbid. Dar ochii ei stravezii vedeau primavara. Asflatul uscat si vechi devenise covor de sperante. Fetele obosite ale strainilor emanau stropi de euforie. Puteai gusta libertatea. AH! Ce clipe...

Si m-am trezit din nou, cu buzele uscate. Imi fusese sete. Sete de rutina, sete de stres extaziant, sete de viata. Imi simteam buzele calde, afara era frig. Dragostea lor era catre infinit, catre atingerea suava a buzelor lui carnoase, catre sudoarea si masculinitatea lui. Visam, pentru a treia oara, si ma simteam partasa in povestea stelelor. Era suava, miscatoare, plina, perfecta. M-am lasat prada realitatii vii a dorintelor, am inchis ochii.

Am adormit. Cand m-am trezit afara ploua, iar el ma tinea strans in brate. El inca dormea.

Nebunie

Ma inec in razele soarelui

si orbesc de la lumina lor,

calcand timida

pe fruntea calda a pamantului.

Imi ard talpile,

ma simt ca in iad, iar

sudoarea-mi zgarie adanc tamplele

incat simt ca surzesc,

innebunesc....

Ma topesc in albastrul cerului

si-mi-e cald de prea mult haos.

Ma descompun in umbra vantului

ce bate manios de bland

si-mi pierd simturile

in verdele copacilor.

Innebunesc...

Deodata ma lovesc de un perete,

dar inima-mi spune ca e viu.

Fara simturi, venele-mi pulseaza

si cred mor

caci inainte nu am cum sa merg

si inapoi... n-am sa ma intorc.

Innebunesc...

si povestea spune mai departe

cum ca zidul era viu,

dar eu nu am de unde sa stiu

ca si miorlaia.

Era doar un motan.

Innebunesc

Doar ***

Inca stau si ma intreb de ce... De ce e viata asa, de ce sunt oamenii asa, pana la urma nici nu stiu de ce anume ma intreb. Raspunsuri plauzibile nu o sa gasesc, nu am cum sa le stiu pe toate. Insa pot sa spun povesti, pot sa imi amintesc de greselile mele si sa incerc sa le repar, pot sa am o vorba buna pentru cine are nevoie de ea, pot sa cer un sfat persoanelor in care inca mai am incredere fara sa incerc sa pricep de ce se intampla toate. Pot sa sper, sa visez, sa am iluzii si sa vreau sa se intample anumite lucruri, sa lupt pentru ele... O sa pot, intr-o zi, sa ma si indragostesc... probabil de persoana nepotrivita, ca de obicei. Insa in ziua cand o sa il gasesc pe acel cineva care va sti sa imi aprecieze putinele calitati, il voi aprecia mereu. Voi incerca sa invat din ceea ce se intampla in jurul meu, voi incerca sa imi pastrez valorile morale si sa nu repet greselile din trecut. Ce se va alege de inima mea, de viitorul meu, ramane de vazut... Ma intreba cineva odata ce e fericirea pentru mine. Atunci as fi spus o relatie, o dragoste care sa te ridice la cer, una in doi. Acum, dupa aproape 20 de ani de viata, ii voi raspunde ca cea mai mare fericire a mea este ca traiesc, ca respir, ca pot gandii. Sunt fericita ca desi sunt singura, nu am ajuns si singuratica si o sa incerc sa ma bucur si de fericirea ca imi fac studiile in Anglia, ca mi se ofera sansa de a ajunge in America dar si de toate nimicurile vietii care imi umplu zilele. Daca ar fi sa aleg cel mai fericit moment din prezent, as spune cu siguranta clipa in care am avut curaj sa ii spun "salut"unui vechi prieten. A fost una din cele mai intepelte decizii din ultima vreme, indiferent unde va duce ea. Incerc sa uit ca am facut un om sa sufere acum putin timp, incerc sa trec epste toate problemele din prezent si sa imi vad de viata, caci drumul meu nu e usor, cel putin nu departe de ceea ce a ramas din familia mea si fara prieteni. Am crescut si a venit vremea sa imi asum responsabilitatile pentru tot ceea ce fac, pentru tot ceea ce spun si pentru tot ceea ce imi doresc. Un exemplu banal ar fi faptul ca voi dormii in timpul orelor de maine pentru ca am stat la palavre cu acel vechi prieten. Lipsind de la un curs, va trebui sa invat o ora in plus pt examen. Eh si? Merita... Si oricum nu e prima data. Viata e frumoasa, cu tot ce are ea, si cu bune si cu rele si cu siguranta voi urma sfaturile de a ma bucura de ea cat de mult reusesc.

Deschid ochii larg pentru a lasa soarele sa patrunda in viata mea. In Anglia, daca e soare, e o raritate si vreau sa profit.

Un strigat, o lacrima, un suras de fercire

Era o data o vreme, o vreme cand iubeam.... Deschideam calculatorul cum faceam ochi ca sa citesc stirile. Dar nu ma refer la Realitatea, Pro tv sau Antena 1 ci la stirile despre Universitatea Craiova. Imi amintesc cum imi batea inima la desemnarea unui arbitru pentru derby-urile cu echipe din Capitala sau cum imi dadeau lacrimile de fiecare data cand priveam vechile ei performante. Imi plange sufletul cand azi, citesc in acelasi loc, acelasi rand de stiri insa cu o dezamagire profunda fata de anumite concepte si puncte de vedere. Imi amintesc cu drag de atmosfera de pe stadion, din locul unde juca un al 12-lea jucator al celei mai iubite echipe din Romania. Bataile din palme perfect sincronizate si mii de voci pentru o singura credinta, oceanul de alb si albastru, mesajele si zambetele sau lacrimile suporterilor meci de meci... lucruri pe care nu ti le poti sterge din minte si speri sa mai mergi la meci cu aceleasi emotii ca atunci. Am aproape 20 de ani si ma uit la o copila de 16 ani, cu un fular la gat si pasiune curgand prin vene, o copila care desi a fost crescuta intr-o familie normala, a devenit cumva ceea ce unii ar spune o microbista. Poate ca nu stia ea pe atunci ce insemna o adevarata echipa dar avea sa invete totul, avea sa asculte povesti despre marile legende si acele victorii care au facut incojurul Europei. Avea sa afle ce inseamna o credinta intr-un nume, intr-o echipa, in 11 oameni care inseamna mai mult decat orice. Avea sa afle ce inseamna sa fii indragostit si sa ai parte de cea mai frumoasa forma de iubire existenta. Si pentru asta a avut cel mai bun profesor, un coleg foarte drag ei. Insa anii trec si lucrurile se schimba. Raman amintiri, poze, cantece, legende, statistici si credinta, raman prietenii, raman nume, raman lucruri care valoreaza mai mult decat orice pe aceasta lume.

Ma aflu azi, in fata aceluiasi calculator unde pot citi stiri, cu un fular undeva deasupra mea, un steag al mandrei Romanii pe geam, o placuta cu inscriptia : Mandru ca sunt oltean si cantecele din peluza intiparite adanc in suflet. Actiunea povestii de azi are loc in Anglia, intr-un loc unde Craiova are sa devina o legenda si in ochii celor care nu au auzit de reusitele ei. Asa cum eu am avut un profesor extraordinar care mi-a aratat drumul catre eterna iubire alb-albastra, asa am gasit si eu altii ca mine, cu sufletul primitor, carora sa le istorisesc palmaresul Universitatii. Evenimentele se repeta, invatandu-i de la versurile unei melodii pana la ceea ce a fost Maxima, dar si victoriile impresionante din 2009 impotriva CFR-ului, Dinamo si multe alte echipe. Oamenii inteleg ce inseamna sa iubesti aceasta echipa si, ca si mine acum o vreme, sunt uimiti de ceea ce inseamna fotbal adevarat, se indragostesc de tot ce a fost si spera ca intr-o zi insorita, undeva pe Ion Oblemenco, sa simta acel Deja-vu din povestirile mele.

Eu personal, nu renunt la marele meu vis de a fi in Anglia, la Londra, martora a unui minunat spectacol intre Chelsea si U, incurajand echipa mea de suflet.

Craiova, campioana unei mari iubiri.... va ramane in veci cea mai frumoasa echipa din fotbalul romanesc. Hai Craiova!!!!

Viata ca o prada

I've never asked for anything ... and yet I've received all. N-am vrut sa ma indragostesc, dar am facut-o si acum trebuie sa renunt la ce ma doare pentru ca sa nu il ranesc pe cel de langa mine. Sunt anumite lucruri care nu se pot exprima in cuvinte insa tot timpul am considerat ca e mai bine sa eviti suferinta atunci cand poti. Stiu ca e o conceptie gresita pentru ca poti fii fericit cu adevarat inainte sa plangi si oh doamne, cat de adevarat este... Dar imi e frica. Mereu mi-a fost. Am renuntat la persoana pe care o iubeam de 2 ori si probabil au fost 2 cele mai mari greseli din viata mea. Insa nu imi pare rau ca am gresit pentru ca stiu cat de rau mi-ar fi parut sa ii ranesc pe cei de langa mine. Viata mi-a oferit multe lucruri, pe unele le-am acceptat cu placere. Sa imi bat joc de altii pentru capriciile mele nu a fost unul dintre ele. Stiu ca ceilalti nu inteleg asta pentru ca m-au iubit si au tinut la mine, insa stiu ca ei nu au trecut prin ce am trecut eu. Am riscat poate cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut intampla de dragul acestor capricii si de frica sa nu ma izbesc cu nasul de asfalt. Nu pot sa dau inapoi, niciodata nu am putut si asta e un alt lucru pe care il regret insa asta sunt eu. Decat sa ma urc pe mese, sa dansez cu o cantitate considerabila de alcool in sange, sa stau cu tigarea in mana si sa apar in fata strainilor ca o curva insa cu prietenul la 2 m de mine care sa accepte o astfel de scena, mai bine raman inchisa in camera si dorm. Insa nu pot face asta prea mult fiindca am nevoie de iesirile in oras si dansul pe masa... sunt parte din viata mea, asa gresita cum este ea. E adevarat ca azi a murit o parte din mine, dar asa am evitat ca peste un timp sa mor cu totul.

Filozofiile nu isi au azi locul, in urma ramane doar un gol, un vis si vise. Aceleasi vise care au devenit atat de uzate incat imi par seci si lipsite de entuziasm insa au ramas visele pentru care lupt si din cauza carora nu pot da inapoi oricat de mult mi-as dori. Oricas as vrea sa strig in gura mare cate iubesc si ca te vreau inapoi, stiu prea bine ca nu o pot face. Si ma doare. Ma doare ca in goana nebuna de a-mi implini visele am dat cu piciorul la ce unii ar caracteriza ca valori morale si principii. Dar mai bine asa decat sa mint. Mai bine sa ma simt goala pe dinauntru decat plina de pietre, stanci si lacrimi amare. Prefer sa plang de singuratate decat sa sufar din dragoste. Alegerea mea inseamna un drum pe care merg singura iar oamenii pe care ii cunosc raman doar personaje episodice. Nu stiu daca voi cunoaste ziua cand ma voi opri undeva iar acest blog stie bine gandurile mele in legatura cu stabilitul unui camin... Viata mea e prea complicata ca sa icnerc sa mi-o explic, trebuie sa ma bucur de ea asa cum o stiu eu, asa cum o vad, asa cum o "patesc". Si voi face asta singura.

Am ramas acelasi vultur negru care isi intinde aripile peste crestele singuratice ale muntilor inegriti de vreme... Inchid ochii si inghit in sec, undeva, printre stancile pustiite se ascunde prada mea...

Clipe trecute, suflet parasit

Am avut totul si am dat cu piciorul mai rau ca intr-o minge de fotbal. Cu ura, cu ranchiuna... cu frica... Sa nu cumva sa iau decizia gresita. Nu conteaza cate greseli am facut pana in acel moment, nu vroiam sa o dau in bara insa am ales din nou optiunea gresita. As fi ajuns departe ... Probabil ca as putea sa incerc sa repar ce am stricat, insa nici un lucru reparat nu mai e nou. Nu mai vreau. Am obosit sa repar totul... Mi-am ales un alt curs al lucrurilor si sunt fericita insa alegerea mea ma duce departe de locul unde ma simt eu insami. Mi-a parut rau sa las in urma tot ce am iubit insa am vrut sa fug de probleme si am dat de altele, diferite, pe care stiu sa le rezolv insa nu vreau. Cu totii avem probleme, unele mai importante ca altele insa ce e aceea viata daca nu ai probleme. M-am obisnuit sa filozofez, sa ma pierd in lumea viselor fara sa ma abat de la realitate iar acum ca imi vad visele implinite ma cred personaj intr-o fantezie si ma simt ireala... Cei aproape 20 de ani mi-au permis sa devin o persoana care nu suporta banalitatile iar in cautarile mele catre momente perfecte am omis faptul ca viata oricum e diferita caci fiecare poveste are alt erou principal. Trebuia sa raman la ce am avut insa acum ca sunt aici, ma uit cu nostalgie catre ceea ce am fost si ce am avut. N-am sa ma las coplesita de amintiri si am sa incerc sa ma schimb pentru ca azi mi s-a pus o intrebare care m-a pus pe ganduri: ai fi in stare sa renunti la anumite lucruri pentru un job solicitant dar pe placul tau? Si am raspuns ca da, pentru ca muncesti pentru tine, pentru viitorul tau care deseori inseamna o familie si copii. Un lucru pe atat pe banal pe cat de unic si de original.

Daca mi s-ar cere sa renunt la tot ce am acum, sa renunt la a mai cauta glorie si succes in favoarea a ceea ce am lasat in urma, as spune nu insa as vrea sa am curaj sa pot spune da. Viata e mai mult decat ratiune, viata e un cuvant pe care intelepciunea nu il poate explica. Ea se simte. Si atunci ma intorc cu sufletul trist la vechea mea zicala: o viata de compromisuri pentru o secunda perfecta, acea secunda perfecta pe care am visat-o si am scapat-o printre degete.

Parfum de barbat

Ma intreb cati fraieri exista pe lumea asta care cred in dragostea adevarata... N-am idee, dar stiu ca eu sunt cea mai mare dintre ei. Multa vreme mi-a fos frica sa spun adevarul, sa spun ce simt. Inca imi e si probabil o sa treaca mult timp pana voi putea striga cu toata forta acele 2 cuvinte. Nu conteaza cui ii sunt adresate. Am fost odata indragostita asa cum vezi in filme, poate si "mai perfect"de atat. A fost prima mea dragoste, una pe care nici de-as ajunge cea mai mare scriitoare din lume nu o voi putea reda in cuvinte. Ce-a fost in sufletul meu si-a gasit undeva o pereche si oh doamne cum se mai potriveau... A fost o poveste unde nu era nevoie de poze ca sa pecetluiasca sentimentele, de vorbe care sa dovedeasca, privirea era mai mult decat suficienta. Dar poveastea noasta nu a avut un final ca acela din carti sau filme insa nu a fost nici drama. In realitate s-a terminat din motive oarecare care oricum nu au contat niciodata. In suflet va ramane mereu praful si umbra a ceea ce a fost caci astfel de happy endinguri nu exista, nu intr-un caz ca acesta. Nu ma astept sa se inteleaga acel gen de euforie caci mie mi-a luat 8 ani si jumatate sa imi dau seama ca de fapt ceea ce s-a intamplat a fost o minune, una pe care nu stiu cati oameni o patesc. Noi nu am avut nevoie de New York sau de valuri inspumate, noi nu am avut nevoie niciodata de nimic si totusi am avut totul insa atunci cand nu mai ai loc, arunci la gunoi. Nu imi pare rau ca undeva a fost scrisa si ultima fraza a povestii peste inimile noastre. Da, am fost fraiera ca am crezut in dragostea adevarata pentru ca daca nu credeam in ea, ma loveam de realitatea dura si m-ar fi durut. Nu am cum sa plang pentru ca m-am indragostit odata de mult si cu o sinceritate nuda si dezolanta spun ca sper ca acel lucru sa se repete. A iubi nu e tot una cu a simtii acea dragoste unica. Nu te indragostesti asa decat odata. Nu conteaza, eu sunt fraiera si cred in tot ce e imposibil. Mie visele mi se transforma in realitate tot timpul pentru ca lupt pentru ele. Poate ca pe tine, strain aparut in cel mai nepotrivit moment al vietii mele, nu o sa te iubesc niciodata cum l-am iubit pe el, dar sa fii sigur ca te iubesc asa cum vrei tu, asa cum simti tu ca trebuie sa fii iubit. De ce? Pentru ca eu stiu cum se face asta si nu m-a invatat nimeni, nu mi se intampla pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca asa vrea viata si pentru ca asa vrei tu. Menirea mea e undeva mai presus de bunurile lumii palpabile, scop pe care nici un om nu o sa il inteleaga in afara de mine. Nu incerca sa aflii care, nu incerca sa ma intelegi pentru ca nu ai sa reusesti. Tu incearca sa privesti totul prin prisma realitatii si sa te bucuri de ce ai acum pentru ca nu va dura pe veci. Nu are cum... N-am fost niciodata persoana care sa traiasca in acelasi apartament toata viata mea. N-o sa ma schimb acum insa atunci cand imi place un loc, imi transform locuinta intr-un camin pentru putinul timp cat poposesc acolo. Acum m-am oprit sa ma odihnesc in casa ta. Nu te folosesc, nu imi bat joc, doar ca eu sunt altfel si vocea mea nu poate spune asa ceva. De aceea scriu. Pentru ca eu sunt altfel. Pentru ca eu sunt o persoana care nu are nimic in comun cu nimeni si pentru ca imi va fi mereu frica sa spun lucrurilor pe nume cu voce tare. Asta nu inseamna decat ca asa ma exprim eu cel mai sincer. Privindu-te in ochi e posibil sa mint, viata nu mi-a dat de ales... Insa cuvintele vor fi mereu ale mele, indiferent de ceea ce se intampla in spatele lor, pentru ca le pot manipula sa arate a exact ceea ce vreau eu sa arate. Ochii mei mint, cuvintele nu. Stiu e ciudat, si imi pare rau ca e asa. Dar nu pot sa fac nimic mai mult de atat. As fi vrut sa fi fost tu in locul aceluia cu miros de barbat ... Sa fi stiut ca ma intorc acasa unde ma asteapta caldura si lumina iubirii la care spera oricine. Pentru ca stiu ca tu esti capabil sa mi-o oferi. Insa eu nu o pot accepta in felul acesta, eu ma intorceam acasa si imi gaseam casa intr-un intuneric morbid si intr-un frig imaculat dar cu un trandafir rosu pe prag. Acum, cand ma intorc acasa e ca si cum m-as intoarce la locul crimei pentru ca de fapt si de drept, de aceea am plecat. Stii, tu nu ai nici o vina, asa trebuia sa se intample tot. AH, probabil deja te-ai pierdut pe drum. Nu conteaza... Nu-mi cere explicatii pentru ce a fost, pot doar sa spun ce este pentru ca pe viitor nu va fi, cel putin nu mult. Drumul meu e departe de tine, mult prea departe. Iar acum stiu ca pe tine te iubesc intr-un fel asa cum nu am iubit pe altii, nu il inteleg acum, o sa pricep probabil peste alti cativa ani buni de ce si cum. Dar te iubesc, asta e tot ce conteaza, nu?

Nu mi-a mai ramas decat un parfum de barbat si o ploaie rece ca de Anglia asa. Inchid ochii caci pleoapele imi atarna greu si ma prabusesc in pat. Te visez. Mi-e dor de tine...Te iubesc.

Praf si umbra

Uneori te uiti la filme si te intrebi: ce ai face oare, daca ai juca rolul eroului in viata reala? Ai proceda la fel? Ai intoarce spatele si ai pleca ochii rusinat? Sau ai infrunta pericolul cu mult curaj si ceva indemnare?

Uneori imi place sa ma vad iarasi copilul de la 10 ani, cu ursuletul in brate, visand la o viata frumoasa. Dar stie oare un copil ce este aceea viata frumoasa? Stie el de fapt ce inseamna sa iti traiesti viata dupa principii, avand responsabilitati si luand decizii? O sa afle el ceva mai tarziu si in functie de cum a fost invatat in timpul copilariei, in functie de filmele la care s-a uitat prin prisma realitatii, va decide pe ce drum sa paseasca. Unora, drumul le este impus iar ei, incatusati, se resemneaza. Altii lupta, dar degeaba si doar cativa reusesc. Se realizeaza aceeia care au privit moartea in ochi cu dragoste, cu pasiune si fara frica. Se ridica din pamant aceia care au inima puternica, viseaza si nu calca frumosul si onestul in picioare. Ajung la cer doar aceia care au invatat ca filozofia este o arta si nu e suficient sa fii artist ca sa o cunosti, ai nevoie de ceva mai mult, de un gram de nebunie...

Unii oameni isi gasesc forta in paranormal, altii in imaginar, unii in vise, altii in poze, altii in experienta. Unii nu au forta. Insa unii, si aceia rari, adevarate minuni umane, isi gasesc forta inauntrul lor, cumulata din tot ceea ce inseamna pentru ei viata. Pentru cativa inseamna tot ce am enumerat mai sus, pentru altii inseamna un anumit lucru, un anumit principiu, o perceptie ce defineste o anume personalitate.

Inchid ochii... Ascult sunetul linistii, sunetul noptii, tacerea... Simt adierea fina a aerului peste pleoapele-mi obosite. Ma gandesc: aproape 20 de ani, colectie de amintiri, vise, poze, experiente personale. Concluzie: o carte a sufletului plina cu filozofii, un juramant de curaj, un foc de pasiune, o inima cinstita, mandrie, demnitate si onoare plus o picatura de iubire inmuiata in nebunie curata. Asta e o arta... arta mea, nepictata, necreionata, nescrisa, neauzita, nevazuta. Nici noaptea nu imi mai poate citi gandurile, nici ziua nu ma mai mangaie cu razele calde ale soarelui caci eu traiesc cu propriu-mi sange, dorinta de supravietuire in jungla urbana, in universul uman, pe planeta dezolarii. Clipa reprezinta minunea mea iar viitorul este sansa de a fi salvatorul tuturor sclavilor planetei.

In urma mea raman doar umbrele si praful a celei ce am fost si cea ce nu voi fi. A ta pe veci.

Nu e semn de intrebare.

Ce dumnezeului se intampla? Intai incep sa am pierderi de memorie, eu, cea cu sutele de imagini si cu detalii inclusiv de la 2 ani si nu imi amintesc lucruri recente si totusi importante. Apoi, am parte de haos, da, eu, fiinta organizata pana la fiecare secunda, am parte de haos. Nu mai am nici un pic de ordine in lucruri, activitatii, per total in viata. De ce? Habar nu am .... Mi-am pierdut notiunea timpului si raspunsurile la intrebarile cele mai banale. Culmea, inca pot sa raspund la cele retorice. Pot sa spun ca fiecare vis, inclusiv cele care stiam ca sunt imposibile, mi s-au indeplinit. Sunt studenta la facultate in Anglia, o sa imi petrec vara in America si am o relatie stabila si fericita. Insa asta parca totusi nu ma multumeste. Mi-am pus ambitia sa imi doresc mai mult, sa ajung mai sus si stiu ca sunt capabila sa lupt sa ajung acolo insa sunt curioasa peste cati oameni va trebui sa calc in drum. E complicat si ma vad in situatia in care nu stiu sa explic pe propriul meu blog ceea ce ma framanta. E ciudat sa nu gasesc solutii la probleme banale si explicatii la lucruri logice. Pentru mine viata avea alta culoare si nu pot sa spun ca imi displace, doar ca nu sunt obisnuita cu stilul asta. Ziua de ieri, caci e trecut de miezul noptii, pana acum vreo 2 ani, insemna enorm. Era poate, cea mai asteptata zi din an, desi de multe ori am stat acasa singura, uitandu-ma la filme romantice. De ceva timp, nu mai inseama nimic, o sarbatoare comerciala, nu un motiv sa ii spui celui drag cat il iubesti. Chiar daca ma aflu in rand cu lumea si trimit un cadou si 2 vorbe calde, asta nu inseamna ca nu pot sa fac asta oricand, in oricare alta zi. Doar ca asa face si hoarda aia de incapabili sa priceapa cum gandesc eu. Nu conteaza, ei nu o sa fie niciodata ca mine, ca deaia suntem 6 miliarde de oameni, toti diferiti. Nu stiu daca sa continui despre dragoste, razboi, filozofie sau sa ma duc sa ma culc. AH, sau sa imi mai aprind o tigare. Ideea e ca ma inconjoara o groaza de ciudatenii pe care le pricep mult prea tarziu, lucru ce imi afecteaza deciziile si modul de a scrie, de a gandi, de a calcula pasii viitori. Nu sunt obisnuita sa spun, oi vedea eu ce fac. Nu-mi mai pot prezice viitorul singura, nu mai pot anticipa nici macar urmatorul film la care vreau sa ma uit, sau melodia pe care vreau sa o ascult. De obicei ma ingrop adanc sub plapuma alba cu flori negra, visand ca zbor printre norisorii de pe cearceaf, tinand un catelus simpatic de plus in brate. Poate ca as imbratisa persoana care stiu ca ma iubeste ca sa ii dovedesc ca si eu il iubesc desi nu o sa pot sa ii spun asta decat in scris momentan. Nu stiu de ce, pentru ca asa sunt eu, ciudata. Si pentru ca inca imi aduc aminte de vechile relatii. Poate ca buzele nu vor sa rosteasca ceva de frica sa nu fie iar dezamagite ca au spus o prostie. Eu stiu ca nu e nimic gresit in a simti ceea ce simt sau in a crede in lucrurile in care cred. Insa, nu pot comanda buzelor asa cum nu comanzi nici inimii. Le pot controla, dar nu vreau. A controla tot ce misca inseamna a trai in rutina iar eu sunt opusul persoanelor mediocre care fac aceleasi lucruri zi de zi. Eu sunt eu si lumea e tot ce ma inconjoara si e in acelasi timp undeva in mine, in vene, in sange, in oase, in pori, peste tot...

Raman nimeni de nicaieri, raman o romantica incurabila si totusi visatoare realista. Imi inec amarul in saliva, sa imi treaca durerile de masea. Amestec lacrimile cu secretiile nazale ca sa imi tina de sete si de foame cand ma plimb prin desert. In mod normal as incheia cu : Si inca mai stiu sa apas tastele care sa formeze cuvintele "te iubesc" . Nu am sa fac asta. Am sa spun doar stop si nimeni nu va sti de ce.

Raspunsuri

Hm... iar ma prinde ora 4 dimineata stand in fata calculatorului. E incredibil cum anumite seri se umplu de filozofii, barfe si amintiri de mult uitate. Iar partea tragica este ca acele amintiri trezesc senzatii si sentimente, te fac sa te gandesi daca alegerile au fost corecte si daca drumul tau a fost asa cum te asteptai.

Dupa 19 ani, imi vad visele devenind realitate. Vad posterul cu New York de pe usa si ma simt acolo, parte din peisaj, parte din orasul ai carui nori nu sunt inifinit de sus, orasul de unde poti atinge idealul, orasul scris doar cu litera mare... caci fantezia e menita sa caramelizeze tortul sec si fara gust. Probabil o sa fiu dezamagita insa voi fi acolo unde mi-am dorit sa fiu. Ma vad azi in fata anumitor fapte implinite, linistita, fericita dar nu pe deplin multumita. Uneori imi e dor de aventura, alteori imi e dor de copilarie sau imi e dor de un anumit lucru fix. Ideea e ca trecutul nu te va lasa niciodata sa traiesti un prezent perfect, motiv pentru care exista viitorul, sa speri ca poti sa schimbi ce ai gresit in trecut si nu ai facut in prezent.

Dragostea e facuta sa fie speciala in felurile ei. Am cunoscut-o in ipostaze diferite, am vazut-o la persoane diferite si am simtit-o in fiecare zi altfel, motiv pentru care mi-am invatat lectia si nu iau niciodata decizii pripite si bazate pe aparente. Dar uneori gandesc prea mult si tind sa adancesc inutil anumite semnificatii. Eh, pana la urma asa e viata, banuiesc ca daca e normala, o vreau anormala iar daca e anormala mi-o doresc normala. Asa sunt oamenii facuti si sunt intrebari de genul "de ce... " sau in fine, intrebari retorice, al caror raspuns concret nici filozofii nu il pot explica insa eu il simt. Poate nu sunt in stare sa il demonstrez altuia insa eu inteleg si imi gasesc acele raspunsuri.

Unul din ele este, in seara asta, potrivit intrebarii "de ce nu pot sa spun cu voce tare ca te iubesc?" Insa acum stiu ca dragostea inseamna mai mult decat 2 cuvinte, ea se simte....

Un pas peste limita....

Heh... a venit vremea cand orice sarut imi aduce aminte de un anumit moment petrecut undeva in timpul ce s-a scurs. Pret de doar cateva zile s-au creionat undeva in sufletul meu amintiri valoroase care imi tin companie in noptile cu insomnie. Pauza de tigare si o melodie ... Now you're gone ( basshunter) Revenind, unde eram? Ah da, amintirile... Au lasat pe nisip o urma, o dorinta apriga de a fi din nou impreuna. De ce, cum sau unde inca nu mi-am dat seama. De ce eu? Nici pana azi nu stiu. Stiu cat de mult mi-am dorit ca o astfel de relatie sa "se intample"si in viata mea insa in primele momente cand am realizat, nu stiu daca o doream asa cum ar fi trebuit. Acum stiu. Stiu pentru ca tremur de fiecare data cand imi aduc aminte de ora 3 dimineata, undeva pierduti in spatiu, in afara orasului... Numar zilele pana o sa ma duc acasa mai rau ca un copil care asteapta vacanta si 90% la suta din timpul liber visez cum o sa fie revederea, de parca as si plecata de cativa ani buni, nu doar 3 saptamani. Prietenii ma intreaba unde am ascuns partea aia nebuna, cu tigare dupa tigare, alcool pana imi inunda venele, si muzica la maxim intr-o discoteca plina de drogati. Nu stiu. ma intreaba de ce zambesc din senin cand ei au o discutie despre un lucru trist. Sau de ce rad excesiv desi nimeni nu a spus nimic amuzant. Ei nu o sa stie de ce, dar eu am inceput sa inteleg. Dumnezeu imi e martor ca genul meu de prieten, de iubit, este tipul de bad boy, nu puscarias insa trebuie neaparat sa fie cu aere si cu nasul pe sus, cu cateva fite, o fiara care cauta imblanzitor, un animal insetat de alcool si infometat de cluburi si petreceri. Imi placea sa fiu cu cineva care sa intoarca privirea dupa vreo bunaciune pe strada si eu sa rad in sinea mea ca e al meu, si nu al aleia de trece pe langa noi. Undeva pe drum, astea au disparut si ma bucur de ceva simplu, de ceva... complet opus mie. Sau nu. Nu stiu daca schimbarea s-a produs inainte sau dupa, nu stiu nici de ce si pe cuvant ca-mi vine sa mor pentru ca am fost omul care avea raspunsuri pentru toate intrebarile retorice care si le putea imagina. Mirosul de floricele sarate deja devine suparator. M-am uitat la Scoala de surf, comedie atat de tipica, atat de banala si de previzibila, exact genul de film pe care nu il suport, si totusi de data asta a fost altfel. Se pare ca lucrurile se schimba in viata si fara sa vrei, si fara sa crezi pentru ca si oh, Doamne, n-as fi crezut niciodata ca asa ceva se va putea intampla. Eram fericita in lumea mea afumata cu iarba, cu un strain in pat, si cearceafuri ravasite, 0 amintiri in dimineata urmatoare. Eram fericita sa tind spre tot ce pare imposibil de atins intr-o discoteca, spre pachetele de muschi care intorc privirile doar dupa 90-60-90 si ce satisfactie aveam cand ajungeau la mine in pat. Da, stiu ca unii ma credeau curva, dar ah, ce stil aveam... Nu duc lipsa de asa ceva, nu imi e dor insa nu stiu daca sa ma bucur sau nu ca am scapat poate de o depravare pacatoasa. Sa fie iar vremea cand imi pierd capul ca la 12 ani, ca prima data cand m-am indragostit? Nu am cuvinte care sa explice asa ceva pentru ca acea experienta a durat aproape 7 ani, de lacrimi, cu alinare in fix alcool, tutun, sex si uneori poate si mai mult. Imi pare rau ca nu pot exprima ceea ce simt decat in scris, sau cel putin intr-o astfel de maniera. Ah, ce stupid e mirosul asta de floricele. Mai bine il alung cu fum de tigare. Inapoi la cuvinte... Nu mai am nevoie de compania oamenilor, nu ma simt sugrumata de peretii albi din camera mea. Cand eram mica visam sa ma indragostesc. Cand am facut-o visam sa uit iar cand m-am obisnuit cu absurditatea lumii visam sa fug. Am fugit, am scapat si mi s-a oferit chiar sansa de a zbura peste ocean. Am exaltat, am simtit extazul pulsand in fiecare vena din corp. Mi-as dori sa nu fi avut acea ocazie. Mi-as fi dorit sa nu ma fi speriat asa de tare nefericirea si sa fi ramas acasa. Nu pot da inapoi... Partea proasta e ca nu stiu ce va fi. Nu ma pot intoarce din drum si cararea asta atat de frumoasa, aproape perfecta, e trasata diametral opus cu cea pe care se situeaza Romania. Ma tem ca o sa ajung fix ca acum cativa ani cu pumnul de pastile pe birou, insomnii si depresii amare. N-o sa se intample, dar eu tot ma tem. Stiu ca am ajuns suficient de departe cat sa am o limita si sa nu mai fac prostiile de la 13 ani, dar de suferinta nu scapa nimeni niciodata. Eh, pana la urma cred ca o sa las timpul sa decida si o sa ma folosesc de vechile mele prietenii, de cuvinte, sa imi exprim gandurile. Macar pentru mine, daca nu si pentru altii caci pana la urma, aici, doar eu contez.

Mi-e cald de prea mult albastru.... Te visez si ma las purtata de vant. Imi pare rau daca sinceritatea mea nuda si dezolanta lasa loc si gandurilor nepotrivite sau indeamna a ma judeca. Te rog fa-o daca simti nevoia caci nu sunt nici pe departe ingerasul cu aripi de matase pe care il vezi in fiecare zi pe monitor insa promit ca la atingere ma voi lovi cu picioarele de limita curajului si voi spune darz: te iubesc.

La sfarsit nu vreau decat sa ascult o melodie. Keonoria agapi-Antique

Ένας ήλιος να μου γελάει
Α sun to laugh to me
κάθε μέρα πιο πολύ
more each day
το φεγγάρι να μου μιλάει
the moon to talk to me
κατ ευθείαν στη ψυχή
straight to the soul
τώρα πέφτει στην καρδιά μου
now in my heart falls
δώρο από τον ουρανό
present from the sky
και ανοίγω την αγκαλιά μου
and I open my arms
που χε κλείσει από καιρό
that are long closed

Καινούργια αγάπη μου απλώνει το χέρι
a new love lays a hand on me
μου χαμογελά
smiles at me
καινούργια αγάπη ευχή σ' ένα αστέρι
new love wish upon a star
βάζει στην καρδιά φωτιά
sets the heart on fire
καινούργια αγάπη μου κλείνει το μάτι
new love winks at me
και το βλέπω πια
and I see at last
μια τέτοια αγάπη τρελή και φευγάτη
a love like that, crazy and peculiar
δε βρίσκεις πουθενά, πουθενά
you can't find anywhere, anywhere

Ένα αστέρι μπροστά μου πέφτει
A star falls in front of me
και 'γω κάνω μιαν ευχή
and I make a wish
να κοιτάζω στον καθρέφτη
to look in the mirror
και να βλέπω εμάς μαζί
and to see as together

Κι η αγάπη που μας ενώνει
and the love that brings as together
πάντα να ναι δυνατή
let it always be strong
και το πάθος που μας λυτρώνει
and the passion that liberates us
να κρατήσει μια ζωή
let it last for a lifetime

Anunt publicitar

Oameni buni... noua generatie incearca sa ia atitudite:

www.speakloud.ro

P.S.: am si eu articole acolo

Foc sau pauza de cafea?

Uite-te si tu... Am ajuns sa ma agat de un blog, de scris, mai rau ca niciodata... Ma simt ca pe o scena de teatru unde joc rolul unei prostituate proaste, unei curve penibile care de fapt nu e curva, doar se comporta ca atare. E machiata excesiv, pierduta in spatiu, cu tocurile rupte... si rujul intins pe fata. O imagine dezolanta... a unei aproximativ foste prostituate intr-o lume a coruptiei, o lume acra a ipocriziei unde bunatatea sufleteasca era aruncata la gunoi. Se vedea in fata unei audiente seci, care merita satirizata, caricaturizata insa ea nu era in masura sa critice, rolul ei era sa joace si o facea al dracului de bine...

Ar fi baut un ceai cald, nu porcaria aia de Coldrex. Insa era racita rau, avea teancul de servetele pline cu muci pe langa birou, peste tot in camera... Si pastilele la fel, una dupa alta, cu apa, cu suc, cu alcool, cu ce se nimerea... Depravata, dezmat total... Lume haotica, camera vraiste, dezordonata si dezorganizata. Mai conta? Nu... Ea visa la acea piesa de teatru, povestea ei o captivase total...

Incearca sa iti imaginezi realitatea... si sa traiesti in fictiune.

Concluzie: Imi e dor de tine....

Declaratie de dragoste, partea II-a

Oare cum e sa asculti Tiesto la maxim in casti/boxe si sa fumezi evident o tigare? Iti spun eu, al dracului de bine. Tii minte postu trecut? Daca nu ai 18 ani, besi de pe site`u meu. Mai exact incearca "A tear in the open" cand esti fumat... O sa ai impresia ca esti la cel mai tare concert, cu conditia sa iti placa astfel de muzica. O sticla de alcool in mana si ala esti. Nu uita de sex dupa, deci nu termina sticla. Intr-un halat rosu, in bezna totala din camera, stand si ascultand house la maxim in casti. Suna genial pentru a ascunde cumva lipsa. Nu orice muzica house, clasice. Cele din timpul Liberty Parade 2004, 2005... Cele care mi-au marcat adolescenta. La mare, noptile nebune, petrecerile, evident sexul, tigarile, lucruri care nu pot fi descrise in cuvinte. Ce vremuri... Acum ma multumesc doar cu o sticla de vin si muzica din calculator... Au intervenit responsabilitatile, la dracu. Pe dracu, ..... masii cata porcaria si cu responsabilitatile astea. Nici batuta nu renunt la petreceri si betii din alea de nu-mi aduc aminte nimic a doua zi. Asta seara nu mai ramane nimic din sticla de vin. Ieri Smirnoff, azi Bacardi si vin... Probabil am innebunit, din nou. Stop. Cand am fost eu normala? Ah, stiu, cand m-am nascut. Sunt in tara unde ploua si pe mine ma doare in cur de ploaie... Aici se bea... Asta e important si sa ma aia pe ei de englezi ca au tigarile prea scumpe. Lenjerie sexi, paharul de vin sau de sampanie si... un film porno? Da eu de unde dracu sa stiu? Nu le am cu romantisme destia... Eu prefer petrecerea, betia si strainu al carui nume nu o sa mi-l mai amintesc. Pana la un punct. E soare si e frumos, ma sperie. De ce e soare? e mai frumos cand orasul arata a Sin City. Ala da film... Foi manzgalite, dezordine, cosul de gunoi e mereu plin de sticle si mucuri de tigare. "Davai davai" clasa a 10a si colegul de banca... imi vine sa rad. Inca imi aduc aminte... Sau era clasa 9a? Cine mai stie exact data... Oricum nu conteaza, era doar o observatie. Ptiu si vinul asta e prea dulce... Iar eu acra si amara... Mie imi trebuie rahatul ala de wiski nu un vin. Vinu e pt femei proaste... Mov, blond si o tenta de brunet, ce dracu, oricum arat a curva, ce mai conteaza ce culori am in par. Ai sa-mi bag ...., iar e 2 ceasu... Maine am ore, ...-le in cur. Rock? Nu azi, clar nu azi... Si evident melodia pe care am facut striptis in Ring Costinesti, Dj Goa-Tuta Tuta. NU, tuta am fost eu... da cui dracu ii mai pasa acuma... M-am distrat al dracului de bine si nu eram beata. Culmea, nu? AI zice ca-s o depravata deaia de pe centura... nu esti departe... Diferenta ca eu nu stau acolo pentru bani si am stil... Da, tarfa de lux e cuvantu... Ma fut pentru ca vreau nu pentru ca am nevoie... Crezi ca imi pasa cum arat? Iti pasa tie? Atunci plimba ursu din patu meu.... Imagineaza-ti cum m-as fute pe melodia asta... Extaz. Nu, alcool. Ah, si tigarea. Uitasem de ea. O aprind acum. Bani? Ma pis pe ei, fac altii... Nu ca o curva, muncind... Da, pot, sunt om nu pitzipoanca. Ah si nici blonda, chiar daca ma mai vopsesc asa. Bag p... cat am scris. Eh, si? Nu plec de aici pana nu termin tigarea. Imi amintii iar, Zidul moale, chipurile carte. Buna rau... Seamana cam cu ce scriu eu. Vrajeala frate, cat incape ca doar realitatea e una deaia naspa rau de tot, merita colorata putin si afumata cu Kent 8 si Malboro apoi inecata in vin. Voi doi? Da voi cine ... mea mai sunteti? Ma pis pe voi, doar eu contez.

Ah si tu, da da tu... Tu ai fost nenorocitu pentru care in loc sa ma duc sa ma fut sau sa ma imbat, stau si beau ca proasta in fata monitorului. In sensu bun? Da cine dracu mai stie, am creieru imbibat in alcool. Articole? Ma doare in cur de ele... Ah la dracu, da, inca te iubesc. Doar nu-mi trecea de ieri pana azi. Daca te insel? Niciodata, doar in vise... De-alea ca-n filme... Da mai da-te si tu dracu ca nu esti atat de important. Nu azi, azi sunt eu. De maine dimineata pana maine noapte iar tu, ca esti mai smeker si-mi lasi doar noptile. Momentan. La primavara o sa le ai si pe alea. Mai e pana atunci, lasa-ma si pe mine macar sa-mi imaginez. Oricum esti prost ca stii ca te iubesc. De ce sunt asa? Pentru ca sunt curva... si-mi place. Ma lasi? N-ai decat. N-o sa ma vezi oricum cand plang. Da nici nu mai vii la mine.

Ridica dracu ochii din tastatura aia, inchide calculatoru si du-te in pat ca maine ai examen. Ah ba nu. E saptamana ailalta. Oricum pa.

Da, te iubesc...

Declaratie de dragoste

Unde si de ce? Iti spun eu, pe o insula din cauza unui vis. Si mai departe? pe un continent si mai departe, 52 de state... aha, da, ala, America. De ce? tot un vis. Relatie? Da... la distanta. Stiu. Nu are viitor, dar nu-mi pasa. Eu o vreau. Dupa o groaza de ani am prins curaj sa ma urc pe stele. Vanataie la cadere? Nu... probabil coma. Bine. Nu-mi pasa. Ploua? N-are decat. E rece si imi place, ma trezeste la realitate. Alcool si tutun? Normal, ca deaia traiesc. Dragoste? Nu stiu, poate o sticla de vin si o cina romantica. Ma mai gandesc. Bob Marley? In nici un caz, mai bine Guns'n'Roses. Inca o tigare, scrumiera plina, par mov si un zambet infinit. Adrenalina la maxim, poate si parasutism dar cu siguranta o dusca sanatoasa de wiski. Nu uita sa arunci pachetele alea goale de tigari. Tabachera? N-am bani pentru lux, doar pentru petreceri. Tu? Normal. Unde? La mine in pat si undeva adanc in suflet. Cearcane si par ravasit dimineata dar mereu acelasi zambet. Ah, viata!

Cam asa s-ar rezuma intreaga mea viata in camin la facultate daca ar fi s-o scriu in doar cateva cuvinte... Ah, am uitat un film bun cu un castron de floricele in fata si nelipsita tigare. Aia e buna dupa orice, inclusiv dupa sex. Daca n-ai 18 ani, mars in .... mea de aici. Camasa de noapte sexi, neagra si tigarea ca doar ne permitem cu buget de student. Miercurea? Dezmat... Sinceritate? Dezolanta... de la momentul cand ma duc la wc pana cand cad lesinata dupa o partida nebuna de sex. Dar, stai... Acum? Acum rad, scriu, si-mi aduc aminte. Acum am prieten. Eu? La fel de nebuna ca intotdeauna doar ca ma gandesc la cineva acum in loc sa numar petele de tantari de pe pereti. Ah, scuze, nu am tantari in camera. Ai dreptate, m-am schimbat si totusi nu. Ramane sinceritatea, restul depinde. Sub papuc? Niciodata. Incearca poate indragostita. De cine? De el...

Facultate si libertate eterna, fericire extrema si singuratate dezarmanta. Everest e o nimica toata. Incearca poate Groapa Marianelor. Unde? Nu, nu in Pacific dar nici in inima, undeva printr-o vena aiurita pe la degetul mic de la piciorul stang. Da, normal ca rad, tigarea si Smirnoff sunt de vina. Mi-am scris pe geam "o viata de compromisuri pentru o secunda perfecta" cu ruj, sub cearceaf sta ascuns ursuletul de plus, pe birou e scrumiera si la calculator sunt eu.

Deschide ochii si viseaza, niciodata nu stii prin ce jungle ajungi, unele cu plaja draguta, altele cu hoteluri de 7 stele. Ideea e sa spui, bag .... , ce tare e!!! Si da, te iubesc....

Insula

Nu stiu daca conteaza in ce limba scriu aici sau ce anume public insa ma surprind privind pe geam spre nori, in gol. Desi afara arata a primavara timpurie cu iarba verde, copacii infloriti si un soare care indeamna sa plmbare, eu merg cu capul in jos, privind adanc in griul asfaltului. Ceea ce acum 3 luni ma facea sa zambesc si sa zburd de fericire, acum ma face sa plec capul si sa inchid ochii, oftand... si toate astea doar pentru ca locul e o insula blestemata, foarte departe de o anumita persoana. E insula preafericitilor si a dezolarii in acelasi timp, e locul imposibilitatilor insa si locul tuturor posibilitatilor, e tot exceptand fericirea mea care de ceva timp e alaturi de el.

N-am vrut decat sa evidentiez faptul ca azi am avut o zi grea...

Will you marry me? Answer: Yes

Ce e dragostea si cum se poate ea defini? Poate cineva sa explice in termeni extacti ce este iubirea? da, stim toti ca e un sentiment dar ce fel de sentiment pentru ca oamenii pot sa simta o groaza de lucruri. Dar o definitie detaliata nu stiu sa poata fi spusa de catre cineva. Sunt multe variante, citate, replici celebre care vorbesc despre dragoste, dar o intelege cineva pe deplin? Ea e diferita de la om la om. Nu stiu daca dragostea inseamna sa vorbesti 6 ore cu cineva pe internet intr-o seara, sa te gandesti la acea persoana in fiecare secunda de timp liber sau sa iti doresti sa zbori in 2 minute la 3000 de km distanta ca sa o iei in brate si apoi sa te intorci. Nu stiu nici daca inseamna sa iti fie un dor nebun de casa si de tara de unde ai fugit acum cateva luni ca sa scapi de amintirile neplacute sau daca inseamna sa iti imaginezi urmatorul an impreuna cu acea persoana. Nici macar nu stiu daca asta e dragoste insa ceea ce stiu este ca simt undeva adanc in inima un sentiment puternic care declanseaza toate trairile insirate mai sus. Uitasem cum e sa adormi si sa te trezesti cu cineva in gand si cum e sa ti se para ca ii vezi chipul in toate persoanele de pe strada. Nu mai stiam cum e sa asculti melodii si sa privesti filme romantice frantuzesti in ideea ca sunt cele care redau cel mai bine ceea ce simti tu in suflet. Uitasem cum e sa privesti in gol, sa fii cu capul in nori si sa ii eviti pe cei din jur fara sa iti dai seama, doar pentru a vorbi cu sau a te gandi la acea persoana.

Nu-mi ramase decat sa visez, sa simt, sa imi fie dor.Iar daca vreodata imi voi pune intrebari voi raspunde mereu cu da...

O secunda...

I'm falling in love...

Da, nu credeam s-o spun in curand insa da, ma indragostesc iar fericitul este poate cea mai potrivita persoana posibila din univers, insa nu stiu cat de bine ne va fi impreuna. Fara trandafiri, lumanari si bomboane pe ciocolata, fara intalniri lungi si aiurea, fara biletele. Uite asa, pe nepusa masa, imediat dupa revelion. Ce poti sa-i faci cand tanjesti atata timp dupa companie, iar ea apare fix cand tu mai ai putin si pleci din tara... o accepti si promiti ca te vei intoarce cu aceeasi pasiune. Ma voi tine de cuvant pentru ca ... simt. Ma intorc intr-o lume a viselor, o lume pe cat de reala pe atat de falsa, fara el. Nu stiu daca voi numara secundele pana va venii data sa ma intorc. Nu stiu daca voi plange noaptea. Nu stiu ce implicari va avea aceasta relatie insa stiu un singur lucru. Tin la el sincer cu toate ca multa lume zice ca imi bat joc si o sa incerc sa fiu altfel nu pentru el, pentru mine. Pentru ca pot sa ma distrez cu oameni de varsta mea, poate sa imi fac si alti prieteni, oameni pentru care sa nu pun atat de mult suflet cum am facut pentru cei care mi-au intors spatele.

Calator grabit intr-o lume fara rost, opreste-te putin... priveste, admira, sau... indragosteste-te !!! caci o viata de compromisuri oferta mai mult decat o secunda perfecta.

Schimbari

Am o mica problema cu inceputurile de obicei... insa stiu sigur ca azi e o zi nu tocmai fericita... In timp ce altii isi serbeaza zilele de nastere sau de nume, eu imi aduc aminte de petrecerea din fiecare an cu ocazia aniversarii tatalui meu. Nu mai. Stop. Au trecut aproape 6 luni, repede, mai repede decat vantul. 6 luni in care am si plans dar am si ras, m-am uitat catre viitor si am rememorat trecutul. 3 luni s-au petrecut in Anglia, departe de realitate... mai mult singura, insa mai linistita. Ultima luna, sarbatorile... in Romania.

Stau si ma gandesc cate se vor mai schimba in urmatoarele 6 luni. Am cunoscut pe cineva, cineva care sunt aproape convinsa ca ma va sustine si nu ma va lasa atunci cand voi avea nevoie de el. Si eu voi fi acolo pentru el, macar in gand daca nu si fizic. Nu stiu sigur daca va merge, insa timpul in care am suspinat si eram mereu ingandurata caci nu aveam o pereche de ochi care sa ii priveasca adanc pe ai mei s-a terminat. De data asta nu am schimbat doar culoarea parului. Nu stiu. Nu stiu nimic...

Insa odata cu noul an mi-am deschis aripile, am prins curaj sa zbor din nou. Am visat. Am reusit....

Alte cuvinte, un al 19 -lea inceput...

Iata-ne intrand intr-o noua decada... 2010... Momentan sunt in Romania, sau cel putin asa cred. Imi aduc aminte de articole anterioare in care descriam senzatiile cand ridicam privirea sa ma uit pe geam. Acum nu mai vad nici macar geamul, vad doar o reflexie a imaginilor mele din Anglia. Pot sa spun ca 2009 m-a schimbat enorm de mult, insa ma asteptam. Totul a fost previzibil si cred ca in sfarsit m-am cam saturat sa imi planific viitorul insa sunt prea dependenta de ideea de a controla tot incat nu o sa renunt curand. Nu stiu daca am ramas cu amintiri sau daca traiesc in prezent ori pentru viitor. Ciudat... toata siguranta mea din anii anteriori s-a transformat intr-un mare nu stiu ori de cate ori implica ceva putin mai serios decat o ploaie rece de iarna. Am racit, nici macar vremea de "acasa" nu-mi prinde bine. Tusesc atat de rau de parca as vrea sa scuip toata cenusa pe care am adunat-o in suflet in ultimii ani. Din nou am indoieli despre greutatea cuvantului prietenie insa stiu ca aici, desi nu mai e cald, voi fi mereu primita cu bratele deschise. Daca as fi arhitect probabil ca mi-as desena viitorul insa nu pot decat sa imi folosesc imaginatia si vointa pentru a lupta in idea ca acel desen exista si poate fi construit si in realitate. Fie ca ma voi lasa purtata de vant pana in America, fie ca vaslesc prin gropile pline cu apa si namol din Romania, fie ca admir curcubeul pe geamul din acel loc mistic numit Canterbury, eu voi ramane aceeasi. O visatoare.... care si-a ratat viata datorita greselilor si totusi a trait fiecare clipa cum a stiut ea mai bine. Carpe diem! si un gram de nebunie puteai vedea clar in privirea ei acum ceva timp. A ramas o cana plina cu responsabilitate, paharul de sampanie pe care sa le bei la masa si sticla plina cu aventura cu care dormi noapte de noapte langa pat sa nu iti fie sete. De la manelele din clasa a 6-a, peste house si hip hop, lista de melodii se opreste in fiecare zi la ceea ce numim oldies, 80-90, folk si rock ... Lucruri care inseamna ceva, cuvinte care cantaresc ani, amintiri si poze. Poate nu e tocmai ce ai asculta cand ai chef de dans, insa este fix muzica sufletului ei si a prietenilor cu care inca mai iese in oras. S-a simtit iubita cum poate nu a mai fost de mult de aceste sarbatori intrucat au fost persoane care i-au dus lipsa si nu le-a fost frica sa o recunoasca. S-a simtit protejata, avand mereu o pereche de brate imprejurul ei, o bere pe masa, tigarea in scrumiera, melodia in boxe, gasca la masa, voia buna in inima si zambetul pe buze. Distractia a fost ca un drog in ultimele 2 saptamani pentru ca acum sa transpire si sa tuseasca tot ce a fost rau in urma ei. E gata sa inceapa un alt an, sa lupte pentru ceea ce isi doreste si sa zboare tot mai sus, aproape de cer.

Inchide ochii, deschide-ti aripile, licurici indragostit de noapte...