Praf si umbra

Uneori te uiti la filme si te intrebi: ce ai face oare, daca ai juca rolul eroului in viata reala? Ai proceda la fel? Ai intoarce spatele si ai pleca ochii rusinat? Sau ai infrunta pericolul cu mult curaj si ceva indemnare?

Uneori imi place sa ma vad iarasi copilul de la 10 ani, cu ursuletul in brate, visand la o viata frumoasa. Dar stie oare un copil ce este aceea viata frumoasa? Stie el de fapt ce inseamna sa iti traiesti viata dupa principii, avand responsabilitati si luand decizii? O sa afle el ceva mai tarziu si in functie de cum a fost invatat in timpul copilariei, in functie de filmele la care s-a uitat prin prisma realitatii, va decide pe ce drum sa paseasca. Unora, drumul le este impus iar ei, incatusati, se resemneaza. Altii lupta, dar degeaba si doar cativa reusesc. Se realizeaza aceeia care au privit moartea in ochi cu dragoste, cu pasiune si fara frica. Se ridica din pamant aceia care au inima puternica, viseaza si nu calca frumosul si onestul in picioare. Ajung la cer doar aceia care au invatat ca filozofia este o arta si nu e suficient sa fii artist ca sa o cunosti, ai nevoie de ceva mai mult, de un gram de nebunie...

Unii oameni isi gasesc forta in paranormal, altii in imaginar, unii in vise, altii in poze, altii in experienta. Unii nu au forta. Insa unii, si aceia rari, adevarate minuni umane, isi gasesc forta inauntrul lor, cumulata din tot ceea ce inseamna pentru ei viata. Pentru cativa inseamna tot ce am enumerat mai sus, pentru altii inseamna un anumit lucru, un anumit principiu, o perceptie ce defineste o anume personalitate.

Inchid ochii... Ascult sunetul linistii, sunetul noptii, tacerea... Simt adierea fina a aerului peste pleoapele-mi obosite. Ma gandesc: aproape 20 de ani, colectie de amintiri, vise, poze, experiente personale. Concluzie: o carte a sufletului plina cu filozofii, un juramant de curaj, un foc de pasiune, o inima cinstita, mandrie, demnitate si onoare plus o picatura de iubire inmuiata in nebunie curata. Asta e o arta... arta mea, nepictata, necreionata, nescrisa, neauzita, nevazuta. Nici noaptea nu imi mai poate citi gandurile, nici ziua nu ma mai mangaie cu razele calde ale soarelui caci eu traiesc cu propriu-mi sange, dorinta de supravietuire in jungla urbana, in universul uman, pe planeta dezolarii. Clipa reprezinta minunea mea iar viitorul este sansa de a fi salvatorul tuturor sclavilor planetei.

In urma mea raman doar umbrele si praful a celei ce am fost si cea ce nu voi fi. A ta pe veci.