Ce dumnezeului se intampla? Intai incep sa am pierderi de memorie, eu, cea cu sutele de imagini si cu detalii inclusiv de la 2 ani si nu imi amintesc lucruri recente si totusi importante. Apoi, am parte de haos, da, eu, fiinta organizata pana la fiecare secunda, am parte de haos. Nu mai am nici un pic de ordine in lucruri, activitatii, per total in viata. De ce? Habar nu am .... Mi-am pierdut notiunea timpului si raspunsurile la intrebarile cele mai banale. Culmea, inca pot sa raspund la cele retorice. Pot sa spun ca fiecare vis, inclusiv cele care stiam ca sunt imposibile, mi s-au indeplinit. Sunt studenta la facultate in Anglia, o sa imi petrec vara in America si am o relatie stabila si fericita. Insa asta parca totusi nu ma multumeste. Mi-am pus ambitia sa imi doresc mai mult, sa ajung mai sus si stiu ca sunt capabila sa lupt sa ajung acolo insa sunt curioasa peste cati oameni va trebui sa calc in drum. E complicat si ma vad in situatia in care nu stiu sa explic pe propriul meu blog ceea ce ma framanta. E ciudat sa nu gasesc solutii la probleme banale si explicatii la lucruri logice. Pentru mine viata avea alta culoare si nu pot sa spun ca imi displace, doar ca nu sunt obisnuita cu stilul asta. Ziua de ieri, caci e trecut de miezul noptii, pana acum vreo 2 ani, insemna enorm. Era poate, cea mai asteptata zi din an, desi de multe ori am stat acasa singura, uitandu-ma la filme romantice. De ceva timp, nu mai inseama nimic, o sarbatoare comerciala, nu un motiv sa ii spui celui drag cat il iubesti. Chiar daca ma aflu in rand cu lumea si trimit un cadou si 2 vorbe calde, asta nu inseamna ca nu pot sa fac asta oricand, in oricare alta zi. Doar ca asa face si hoarda aia de incapabili sa priceapa cum gandesc eu. Nu conteaza, ei nu o sa fie niciodata ca mine, ca deaia suntem 6 miliarde de oameni, toti diferiti. Nu stiu daca sa continui despre dragoste, razboi, filozofie sau sa ma duc sa ma culc. AH, sau sa imi mai aprind o tigare. Ideea e ca ma inconjoara o groaza de ciudatenii pe care le pricep mult prea tarziu, lucru ce imi afecteaza deciziile si modul de a scrie, de a gandi, de a calcula pasii viitori. Nu sunt obisnuita sa spun, oi vedea eu ce fac. Nu-mi mai pot prezice viitorul singura, nu mai pot anticipa nici macar urmatorul film la care vreau sa ma uit, sau melodia pe care vreau sa o ascult. De obicei ma ingrop adanc sub plapuma alba cu flori negra, visand ca zbor printre norisorii de pe cearceaf, tinand un catelus simpatic de plus in brate. Poate ca as imbratisa persoana care stiu ca ma iubeste ca sa ii dovedesc ca si eu il iubesc desi nu o sa pot sa ii spun asta decat in scris momentan. Nu stiu de ce, pentru ca asa sunt eu, ciudata. Si pentru ca inca imi aduc aminte de vechile relatii. Poate ca buzele nu vor sa rosteasca ceva de frica sa nu fie iar dezamagite ca au spus o prostie. Eu stiu ca nu e nimic gresit in a simti ceea ce simt sau in a crede in lucrurile in care cred. Insa, nu pot comanda buzelor asa cum nu comanzi nici inimii. Le pot controla, dar nu vreau. A controla tot ce misca inseamna a trai in rutina iar eu sunt opusul persoanelor mediocre care fac aceleasi lucruri zi de zi. Eu sunt eu si lumea e tot ce ma inconjoara si e in acelasi timp undeva in mine, in vene, in sange, in oase, in pori, peste tot...
Raman nimeni de nicaieri, raman o romantica incurabila si totusi visatoare realista. Imi inec amarul in saliva, sa imi treaca durerile de masea. Amestec lacrimile cu secretiile nazale ca sa imi tina de sete si de foame cand ma plimb prin desert. In mod normal as incheia cu : Si inca mai stiu sa apas tastele care sa formeze cuvintele "te iubesc" . Nu am sa fac asta. Am sa spun doar stop si nimeni nu va sti de ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu