I've never asked for anything ... and yet I've received all. N-am vrut sa ma indragostesc, dar am facut-o si acum trebuie sa renunt la ce ma doare pentru ca sa nu il ranesc pe cel de langa mine. Sunt anumite lucruri care nu se pot exprima in cuvinte insa tot timpul am considerat ca e mai bine sa eviti suferinta atunci cand poti. Stiu ca e o conceptie gresita pentru ca poti fii fericit cu adevarat inainte sa plangi si oh doamne, cat de adevarat este... Dar imi e frica. Mereu mi-a fost. Am renuntat la persoana pe care o iubeam de 2 ori si probabil au fost 2 cele mai mari greseli din viata mea. Insa nu imi pare rau ca am gresit pentru ca stiu cat de rau mi-ar fi parut sa ii ranesc pe cei de langa mine. Viata mi-a oferit multe lucruri, pe unele le-am acceptat cu placere. Sa imi bat joc de altii pentru capriciile mele nu a fost unul dintre ele. Stiu ca ceilalti nu inteleg asta pentru ca m-au iubit si au tinut la mine, insa stiu ca ei nu au trecut prin ce am trecut eu. Am riscat poate cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut intampla de dragul acestor capricii si de frica sa nu ma izbesc cu nasul de asfalt. Nu pot sa dau inapoi, niciodata nu am putut si asta e un alt lucru pe care il regret insa asta sunt eu. Decat sa ma urc pe mese, sa dansez cu o cantitate considerabila de alcool in sange, sa stau cu tigarea in mana si sa apar in fata strainilor ca o curva insa cu prietenul la 2 m de mine care sa accepte o astfel de scena, mai bine raman inchisa in camera si dorm. Insa nu pot face asta prea mult fiindca am nevoie de iesirile in oras si dansul pe masa... sunt parte din viata mea, asa gresita cum este ea. E adevarat ca azi a murit o parte din mine, dar asa am evitat ca peste un timp sa mor cu totul.
Filozofiile nu isi au azi locul, in urma ramane doar un gol, un vis si vise. Aceleasi vise care au devenit atat de uzate incat imi par seci si lipsite de entuziasm insa au ramas visele pentru care lupt si din cauza carora nu pot da inapoi oricat de mult mi-as dori. Oricas as vrea sa strig in gura mare cate iubesc si ca te vreau inapoi, stiu prea bine ca nu o pot face. Si ma doare. Ma doare ca in goana nebuna de a-mi implini visele am dat cu piciorul la ce unii ar caracteriza ca valori morale si principii. Dar mai bine asa decat sa mint. Mai bine sa ma simt goala pe dinauntru decat plina de pietre, stanci si lacrimi amare. Prefer sa plang de singuratate decat sa sufar din dragoste. Alegerea mea inseamna un drum pe care merg singura iar oamenii pe care ii cunosc raman doar personaje episodice. Nu stiu daca voi cunoaste ziua cand ma voi opri undeva iar acest blog stie bine gandurile mele in legatura cu stabilitul unui camin... Viata mea e prea complicata ca sa icnerc sa mi-o explic, trebuie sa ma bucur de ea asa cum o stiu eu, asa cum o vad, asa cum o "patesc". Si voi face asta singura.
Am ramas acelasi vultur negru care isi intinde aripile peste crestele singuratice ale muntilor inegriti de vreme... Inchid ochii si inghit in sec, undeva, printre stancile pustiite se ascunde prada mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu