Ma inec in razele soarelui
si orbesc de la lumina lor,
calcand timida
pe fruntea calda a pamantului.
Imi ard talpile,
ma simt ca in iad, iar
sudoarea-mi zgarie adanc tamplele
incat simt ca surzesc,
innebunesc....
Ma topesc in albastrul cerului
si-mi-e cald de prea mult haos.
Ma descompun in umbra vantului
ce bate manios de bland
si-mi pierd simturile
in verdele copacilor.
Innebunesc...
Deodata ma lovesc de un perete,
dar inima-mi spune ca e viu.
Fara simturi, venele-mi pulseaza
si cred mor
caci inainte nu am cum sa merg
si inapoi... n-am sa ma intorc.
Innebunesc...
si povestea spune mai departe
cum ca zidul era viu,
dar eu nu am de unde sa stiu
ca si miorlaia.
Era doar un motan.
Innebunesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu