Timp, praf si vorbe goale...

Iar mi se facuse dor de tine. Dar tu acum erai departe. Atat de departe incat nu aveai sa te mai intorci, asa ca am mers mai departe. Situatia asta mi-a aduc aminte de cineva drag si de o poveste frumoasa.

Era seara tarziu si el se uita la perdea. Statea intins pe spate, pe canapeaua de piele si se uita la unduirile perdelei albe. I se parea sa se poate urca pe ele, ca la mare, atunci cand te lasi pe spate si simti cum pluteste pe fiecare val, ca intr-un vis, ca intr-o dupamiaza romantica de vara.... In spatele perdelei se vedeau sclipirile ultimelor raze ale apusului. Era o atmosfera atat de calma, tocmai buna de a sta si admira perdeaua si cromatica din spatele ei. Se gandea... Nu stia exact la ce, dar stia ca undeva in acea camera era si prezenta ei, observandu-l. Stia cat adora sa stea pe covor, intinsa pe burta, si sa-l priveasca meditand. SI totusi era doar spiritual caci ea plecase. Uitase de el asa cum oamenii uita ca intr-o anumita zi au vazut un ceva nesemnificativ. Dar pentru el nu era usor, inca avea mirosul ei impregnat in perne, in cearseafuri si il simtea in fiecare noapte. De aceea nu se simtea singur si nici parasit caci parfumul inca il iubea. Deodata perdeaua se misca. Respirase mai puternic, oftase. Ii era greu fara ea. De cand plecase camera era dezordinata, hainele erau aruncate pe jos, se pusese praf pe birou si laptopul statea si acum intredeschis pe langa birou. Nu il mai folosise. Lumanarea ei preferata statea in acelasi colt, pe jumatate arsa iar singurul lucru care ii ramasese de la ea, o scrisoare, era mototolita si arsa de tigari pe langa scrumiera. Fumase mult cu toate ca stia cat de rau ii face tutunul insa nu mai conta. Zile intregi statea in aceeasi pozitie pe canapea si se uita la perdea. Spera sa-i vada chipul in spatele ei, cum obisnuia sa se ascunda si el sa se ridice molcom si sa incerce sa o prinda. Acum ii era greu si sa se duca sa bea apa cu toate ca avea buzele uscate. Intr-o zi o sa aiba suficienta putere cat sa inceapa sa raspunda iar la telefoane insa nu acum. Statea acolo, la 3 cm de nasul lui si vibra intruna dar el nu-l baga in seama. Pana si ea sunase, sa vada cum se mai simte, dar nu-i raspunsese. Ar asculta un disc la pick-up, unul din acelea cu muzica din vremea burgheziei franceze dar nu stie sa foloseasca pick-upul... doar ea stia pentru ca avea unul acasa. Ea stia si sa cante la pian, dar el nu avea pian. Se plictisise sa se uite la perdea asa ca muta privirea pe tavan si adormii...

Revenind. Era seara cand am constat ca mi se facuse iar dor de el si da, ma uitam si eu la perdea... Avea niste dungute albastre care imi aduceau aminte de momentele in care numaram norii intinsi pe spate pe iarba in parc. Acum nu voi putea numara decat cutele de la perdea. Ar trebui calcata dar daca o calc se pierd sifonaturile provocate de jocul de dupa perdea dintre mine si el. Soldatelului meu chinezesc ii lipsesc clipele de joaca de care se bucura cu el in drumul de la geam la canapea. Tot ce mi-a ramas de la el este un nume in telefon si pe messenger. In rest totul s-a pierdut in vant. Ascult folk, muzica tineretii parintilor mei si mi-ar placea sa pot da timpul inapoi. Insa nici in vis nu mai pot face asta. S-a terminat si in urma noastra a ramas o perdea si praf de stele...