Constatare

Vine o zi cand te intebi ce s-a intamplat de nu mai detii raspunsurile... unde si cum ai pierdut sirul lor caci ai ajuns sa realizezi ca tot controlul vietii tale s-a transformat in banal si cand intervine ceva nou si unic, nu mai stii ce sa faci si cum sa reactionezi. Ceva precum un el, altul decat cel pe care il iubeai, altul decat cel care iti umplea noptile care acum iti umple gandurile cu chipul si vocea lui. Si stai cu coatele pe genunchi si te intrebi oare ce e de facut atunci cand imaginatia ta fuge in cu totul alte directii... Iti vine in cap marea.... sau diverse amintiri mai vechi care fac loc unei lacrimi pe obraz. Ti se spune deseori ca esti optimista si vesela, dar stii si tu ca nu e asa, ca esti, cum o spun si ei, o ciudata insa una a carei existente desi pare plina de fericire e dramatica, tragica fiindca in fiecare zi rupi din ea o parte din omenie si te arunci in fiecare prapastie pe care o vezi fara sa te gandesti ca poate sunt oameni care ar suferi dupa tine. Nu-ti pasa fiindca esti o pesimista si zbori pana jos, pana cand te lovesti zdrobindu-te de fundul abisului, de interiorul tau, de stancile menite sa te omoare. Dar tu nu mori, ci suferi si te ridici, urci, reusesti si la sfarsit zambesti... Focul tau interior te arde insa tu, pasare pheonix, renasi si din namol si din stele...