Ziua amintirii

Azi e ziua amintirilor, un fir tesut de o groaza de poze, un amalgam de idei si cuvinte vechi, pierdute undeva in timp, lasate cu totul in urma... O zi in care parca simt nisipul de pe plaja fina a statiunii Olimpic Beach din Grecia, parca aud cum se spargea fiecare val la ore tarzii in noapte alaturi de un bun prieten din copilarie. Inca vad cum fumul albastru din tigara parcurge un traseu spiralat catre stelele de pe bolta neagra ca smoala. Inca imi aduc aminte discutiile din acea seara, inca simt gustul de tutun si mirosul de sare din atmosfera. Inca stau si visez la universul ideal, blocata undeva acolo, in amintire, retraind acele momente de magie pura. Imi aduc aminte de plimbarile pe faleza, de aglomeratia din magazinele din imprejurimi, de lumina de la bijuteriile expuse in vitrine, de eleganta hainelor de blana, de mirosul de porumb copt si de fericirea turistilor. E frumos la mare, e soare, e cald, e un concediu relaxant ziua si agitat noaptea cand cluburile iti fac sangele sa clocoteasca in vene, iti provoaca sufletul sa exploreze cele mai inalte culmi ale extazului. Infinitatea marii ma inspira, ma facea sa imi alung gandurile rele si sa iert, sa uit ceea ce trebuia uitat, sa ma bucur de unele din putinele momente cand inima iti e sincer fericita pentru ca valurile o iubesc. Azi e ziua cand orice poza provoaca un zambet nostalgic, orice melodie are o eticheta a unui anumit loc si a unei anumite persoane pentru ca stiu ca voi lasa toate acestea in urma intr-o zi, voi uita sa imi amintesc, voi uita sa visez cum o faceam atunci, voi uita sa ma sperii de valuri si sa plang de fericire cand revad marea.... Nu voi mai revedea nici imaginile legate de el caci ma vor durea, nu voi mai stii sa ii pronunt numele, nu voi mai avea curajul sa ii scriu, nu voi mai putea face nimic si poate pentru prima data trecutul va ramane in trecut si prezentul se va proiecta in viitor precum o cascada de vitalitate si culoare. E pacat ca trebuie sa las prada timpului atatea lucruri si bune si rele, insa pentru a merge mai departe uneori e nevoie de lacrimi si sa arunc acea carte cu coperti de piele rosie, cu pete de sange si praf de stele, cu atatea randuri scrise caligrafic si un morman de poze vechi.