Tablourile

Nori negrii de furtuna se aratua la linia orizontului. Erau atat de spectaculosi, atat de amenintatori si fulgere sclipeau usor prin perdeaua lor. Asa arata un tablou care ar fi reprezentat perfect un suflet pustiit. Dar ce artist sa il picteze daca nu cuvantul si amintirea? Cum spuneau unii cunoscuti de ai ei, au trecut 4 ani de liceu. Ea insa isi aminteste de acei 12 ani in aceeasi cladire, de acel drum si de lacrimile si rasetele dintr-o banca undeva in spatele unei clase. Isi aminteste de toti colegii ei, buni sau rai, placuti sau nu, au facut parte din drumul ei si fiecare a stiut sa-si lase o amprenta asupra ei. Cu inima patata de diverse evenimente paseste pe marginea dintre fericire si nostalgie. La limita dintre agonie si extaz, cu lacrimi in ochi si cu un zambet sincer. Acum, mai mult ca niciodata isi vede idealurile indeplinite... isi vede viitorul prin prisma realitatii si e poate pentru prima data cand stie cu siguranta ca urmatorii ani vor fi poate cei mai frumosi din viata ei.

Norii negrii incep usor usor sa se risipeasca. Langa acel tablou pictorul, artist desavarsit, aseaza o alta imagine grandioasa: in fundal, munti negrii ca smoala... masivi, impunatori. Pareau ca niste urasi maniosi pe lume si pe intreg universul. In fata lor sclipea un fir de apa... spumos si rapid. Il grabea caldura soarelui arzator care usca incet incet firele de iarba si roua de pe ele. Un peisaj mistic din toate punctele de vedere. Undeva in planul apropiat, contemplativi, un baiat si o fata... tinandu-se de mana... Ochii lor conturau acele elemente din tablou si inimile lor ofereau pasiune, foc si farmec acolo unde nu exista decat admiratie. Cei doi erau reflexia celei mai frumoase iubiri de vara pe care ea o traise... cea mai tulburatoare dragoste... plina de vibrari si emotii, definitie incontestabila a eternizarii senzatiei de euforie si perfectiune in cuplu.

Al treilea tablou, ultimul lasat intr-o camera goala avea un lan auriu de grau, sub lumina arzatoare a soarelui... si cu o fata, stand cu spatele. O fata care pipaia cu degetele-i fine spicele... si medita la drumul lasat in urma ei, ca efect al faptului ca a calcat in picioare tot... Nu stiu daca aceasta imagine este ceea ce ea a vrut sa exprime insa artistul a manjit panza cum a stiut el mai bine.

In urma ei nu raman decat cele 3 tablouri care reliefeaza un trecut tumulos... un suflet curat si doi ochi care au fost verzi si fericiti, grii si plini de lacrimi dar si negrii su suferinzi.