Zburatorul...

Stateam si ma uitam pe geam.... Imi rasunau adanc in minte cuvintele tale. Le-am scris si le-am pus langa poza lui tata, sa le citesc iar si iar pentru ca ma inspira. Ascultam o melodie care imi aducea aminte de cel pe care il iubisem cativa ani cand varsta mea ii permitea inimii sa zburde libera printre maci si dragoste nebuna. Ma miram cum a trecut timpul printre fire de par de culoarea nisipului de la malul marii si a ajuns sa se opreasca acum, in fata ultimei luni dintr-o vara torida si furtunoasa. Imi spuneai adesea ca esti romantic si visator si nu-mi venea sa cred, dar acum stiu. Acum stiu ca nu esti ca mine, caci eu traiesc precum Blaga si stau cu moartea in gat. Sper sa o inghit odata cu mancarea dar se pare ca nu vrea sa plece de acolo. Si ce daca...

Uneori mai scriu, scriu aici cuvinte zburatoare, cuvinte ce tie iti place sa le citesti. Imi povesteai cum uneori te regasesti in ele si erai mirat, mirat ca simt, ca le simt, ca le traiesc ca si cum ar fi parte din sangele ce-mi siroieste navalnic prin vene. Am avut cuvinte despre el, despre mine, despre trecut si despre viitor. A venit vremea sa am cuvinte si despre tine caci tu, anonim de-a lungul veacurilor, esti singurul vinovat de curajul meu. Tu esti erou si stii, eroii nu cad niciodata dar inainte sa fie eroi au fost lasi si lasii cad de mii de ori. Ne completam in gandire si in idei, ne impleticim mainile si privirile si lasam creionul si cuvintele de pe blog sa deseneze sau sa scrie ceea ce pentru noi e totul, e viata. Pacat ca uneori e nevoie de gropi adanci si nevazute in care sa cazi pentru ca sa reusim sa ne atingem degetele...

Nu o sa uit niciodata faptul ca ma tineai de mana cu atata caldura cu toate ca sufletul tau era praf si cioburi. Pentru tine conta ca sa fiu eu bine... Am fost oarba doar in fata altora caci sper sa fi fost si eu acolo, la fel de prezenta cum ai fost si tu pentru mine. Nu e nevoie de cuvinte ca sa ma faci fericita, nu e nevoie decat de imaginea ta sau de sfaturile tale caci printre miliardele de oameni de pe pamant, printre zecile poate sutele de cunoscuti doar tu poti ceea ce nici mama nu a reusit mereu, sa ma faci sa zambesc inifinit si sincer. Imi spuneai ca fara aripi nu poti sa zbori, dar tu nu ai aripi zburatorule si totusi esti deasupra tuturor iar deasupra ta va fi mereu cerul de un albastru adanc si pur ca ochii unei fecioare.

Da-mi voie sa iti fiu calauza, vino sa-mi tii companie, da-mi voie sa fiu acolo pentru tine, vino sa fii aici pentru mine, da-mi voie sa te tin de mana, vino si tine-ma de cealalta mana caci noi, fie impreuna, fie separat, doar noi, vom fi undeva sus, mai sus decat tot si nimic, singuri, inchisi in palmele universului....