A moment like this...

Ploaie ploaie si iar ploaie... Cu adevarat o zi tomnatica ale carei maini simt cum ma strang pana raman fara suflare. Ma vad intinsa pe jos, afara, iar fiecare strop lasa o dara de sange pe chipul meu ofilit si obosit de viata. Cerul ma sufoca, este apasator si infinit de negru... Simteam cum imi palea sufletul incetul cu incetul pana in clipa cand mi-am amintit ca existi si ca undeva, la capatul orasului, te gandesti la mine. Incep sa alerg prin ploaie cu o forta nemiloasa incat furtuna se simti provocata. Incepe sa fulgere iar cerul se lumineaza spectaculos insa pret de cateva secunde. Ploaia nu are sanse, cel putin nu in fata vartejului tumultos al dragostei. Imaginea lui imi da putere sa lupt cu forte nevazute, cu fenomene ale naturii ce nu pot fi invinse de om. Simt cum imi exalta inima si cum sangele imi pompeaza frenetic prin vene. Gafai insa nu ma opresc, alerg incontinuu ca si cum as fugarii destinul crud. Si stiu ca il voi ajunge, iar popasul meu va fi in fata casei lui, o casa mare cu porti imense, ce par ca ating bolta cereasca. Voi intra, uda pana la piele, cu ochii mari si luminosi, nu inainte de a ma invarti prin ploaie, cu mainile larg deschise, stiind ca am triumfat. Premiul meu e atingerea buzelor lui fierbintisi tremurul fiecarui por al pielii mele atat din cauza vremii cat si din cauza aproprierii dintre noi. Vom fi impreuna, in mijlocul ploii, in mijlocul strazii pustii, in mijlocul orasului adormit, singuri pentru eternitate.