EYP in Grecia

Mi-era atat de greu sa accept ca venise si septembrie. Imi era imposibil sa cred ca cele 3 luni de vara fugisera departe de mine si nu imi lasasera decat lacrimi. Mi-as fi dorit ca ultima vara in Romania sa fie fericita, insa viata m-a lovit cum a stiut ea mai puternic. Nu mi-a lasat decat saptamana din Grecia. E ciudat cum de fiecare data prietenii se lupta din rasputeri sa te faca sa zambesti iar un strain reuseste in 5 minute sa te faca sa razi. Asa mi s-a intamplat si acum. Atunci cum sa nu fii trist ca se termina? Cum sa nu fii trist cand pleci de langa niste oameni atat de indepartati de tine si totusi atat de apropiati? Cum sa uiti o intreaga luna de vid si pustietate urmata de o saptamana in care nu stiu cum sa clasific sentimentele? Nu reusesc sa definesc atatea senzatii care pe parcursul a 8 zile nu mi-au dat ragaz nici macar cateva secunde sa le analizez. Uneori mi se parea ca nu am timp nici sa respir iar clipele de distractie care pareau atat de indepartate acum o saptamana, au reusit sa imi umple sufletul in ultimele zile.

Si atunci, cum sa nu multumesti celor ce au reusit asta? In acest sens trebuie amintite cuvintele gen "make a circle", "wake up call" si "squeeeeeeze", buclele aurii ale Silviei, engleza cu accent frantuzesc a delegatiei de fete din Paris, gravitatea vocii lui Romanos, veselia delegatiei din Grecia sau buna dispozitia si zambetul lui Alexey. Nu trebuie uitati nici ceilalti romani care au stiut cum sa se distreze si sa creeze atmosfera tipic romaneasca alaturi de straini. Olivia, Ruxandra, Alina sau Victoria, george, Dyonissos, Ana si multi altii. Si pana la urma, iata-ma scriind o lista pe oameni pe blogul meu, unde nu au loc decat personajele si sentimentele din sufletul meu. Iata-mi inima deschisa in fata unor persoane cu care poate nu voi mai vorbi, cu care nu stiu daca ma voi mai intalni pentru a impartasi momente minunate impreuna. Insa nu conteaza pentru ca ei au reusit sa ma ajute sa ma ridic din nou la cer, fara sa banuiasca de noaptea din mine. Mi-au redat speranta si imaginatia, puterea de a ma inspira din tot ce ma inconjoara, puterea de a creea, de a scrie din nou versuri si m-au invatat sa zambesc din nou.

Per total, nu stiu daca a fost albastrul marii si auriul nisipului, nu stiu daca a fost de vina spuma valurilor sau puritatea razelor de soare, nu stiu nici macar daca zeii din Olimp au contat sau nu si nu stiu nici cat de vinovati au fost oamenii de acolo. Tot ceea ce pot spune este ca EYP reprezinta mai mult decat un popas, mai mult decat o clipa de perfectiune, reprezinta tot ceea ce un om poate gasii mai pretios in viata, reprezinta totul, intregul univers, un ideal, o realitate... si totusi pur si simplu EYP