Continuare si zambete palide....

Cand te gandesti la Anglia te gandesti la o vremea foarte foarte ploioasa. Se pare ca viata intr-un orasel mic plin de studenti si turisti galagiosi pe parcursul ultimei luni a avut doar doua zile de ploaie marunta si cat de cat placuta. Aici soarele zambeste cot la cot cu oamenii. Norii aleagra de mii de ori mai speriati decat oriunde altundeva, formand in loc de un tablou, un clip scurt si linistitor. Luna se holbeaza infrigurata la valurile de smoala ale noptilor racoroase fara sa planga, fara sa se ascunda din cauza ploii. Cat despre mine nu pot spune prea multe pentru ca nu stiu ce. Mi se pare ca sursele de inspiratie sunt pe zi ce trece mai goale intrucat ma simt ca acasa, ma simt bine sub plapuma si cu acel catelus bleg si pufos cuibarit in bratele mele. M-am obisnuit cu aspectul prafuit al calculatorului care imi tine companie zi de zi, clipa de clipa, el si cu muzica mea... Ma uit la fularul cu U, ma uit la pozele trecutului meu si la peisajele de pe posterele lipite de curand pe peretii albi si ma simt linistita si fericita caci stiu ca aici totul curge ca apa unui izvor, ea nu se murdareste pentru ca e infinita... O groaza de mesaje pe panou, culoare si pasi marunti pe cararea veche de sute de ani a orasului tutror visurilor mele...