Canterbury tales

A venit timpul noptilor lungi si racoroase la mijloc de octombrie. Niciodata toamna nu fu mai frumoasa... Copaci pictati in culori aramii, covor multicolor de frunze peste paturica de iarba inca verde de-a lungul parcurilor si strazi caramizii si vechi... Aceiasi nori speriati si gri, acelasi soare palid sau aceeasi ploaie usoara si rece. Aceleasi ruine care inca viseaza peste ani... Doar fetele se schimba, doar oamenii sunt altii in fiecare zi, fie ca se duc la scoala sau la serviciu, doar ei difera in aces peisaj viu. Nu imi inspira a muzeu, nici a film pentru ca e poate pentru prima data realitatea aceea frumoasa din viata mea pe care am asteptat-o ani lungi si tristi. E cutia in care sunt si prieteni, si culori si sentimente si zambete si tot ce e frumos intr-un vis. Imi vine sa mananc popcorn si sa ma uit pe geam la lume, la nuantele din pomi, la fiecare caramida a fiecarei cladiri pe care o pot observa si as putea pierde zile intregi asa, contempland... Fie ca e vorba de catredrala, fie ca e vorba de un magazin modern, orasul acesta pare impaienjenit de timp insa fara sa isi piarda stralucirea, farmecul si vitalitatea. Aici totul are sens si totul curge incontinuu, intr-un mod infinit de placut, imbracat intr-o superbitate nemaintalnita in alte locuri din aceasta lume.

Oras al povestilor, oras al viselor, oras al tuturor celor vazute si nevazute, eu pe tine te iubesc...