Steaua, totul, nimic... nu stiu

A venit vremea sa privesc inapoi. A venit vremea sa ma uit inainte. Incotro sa o apuc? Unii ar spune ca pe vremea asta, acum nu stiu cat timp faceam un anumit lucru. Eu nu pot sa spun decat ca, acum un timp, pe vremea asta, ma simteam indragostita si fericita. Cu cateva saptamani inainte de marea aventura a vietii mele, sunt oameni care ma iubesc, sunt oameni care si-ar dori sa ii tin in brate si pe care, poate intr-o alta situatie, mi-ar placea sa ii am in preajma. Pe vremea asta, acum multi multi ani, mancam bomboane si pufarine si ma bateam cu pistoale cu bile in fata blocului. S-au pus munti intre mine si trecut si dosarele au ramas inchise. Nimic din ce a fost nu voi mai avea, vedea sau simti. In pragul iernii absolute nu vreau decat sa ma scufund in orizontul altor lumi si sa inchid ochii, sa dorm... Ma uit imprejur si vad suferinta sau prostie, vad oameni care nu stiu sa traiasca si care nu stiu ce inseamna sa ai un strop de iubire in palme. Poate ca pentru ei si eu depasesc orice limite insa pentru mine a ramas numai nu... Am sa zbor peste tot ce-a fost mai bun si mai sincer, peste tot ce-a fost frumos iar capatul drumului meu ma asteapta cu cel mai calduros cadou - singuratatea.... Cand imi spune lumea ca abia astept sa plec, cand ma felicita toti, crezandu-ma erou si cand se cred genii care stiu ce simt, imi vine sa urlu, sa zgarii, sa ma tarasc si sa plang intruna... M-am prabusit si imi e mult prea greu sa ma mai ridic, mi-au taiat aripile, mi-au parjolit sufletul si m-au lasat sa dorm in noroi. Visam cum astept acel tren in gara, incarcata de bagaje, cum imi imbratisez parintii cu lacrimi in ochi insa lacrimile m-au strans in brate mai devreme, mult prea devreme si m-au lasat fara aer, fara dorinte, fara sperante, m-au lasat in gol, pierduta. Nici tigarile n-au mai avut gust, nici soarele nu a mai fost luminos, nici zambetele n-au mai fost sincere... a ramas doar durere. Nu mai stiu sa dorm, nu mai stiu sa rad, nu mai stiu ce inseamna sa te bucuri. Am ramas muta de suferinta, cu ochii transparenti, privind in sus, in jos, oriunde, fara sa mai cred, fara sa mai sper. Realitatea m-a lasat dezgolita in pustiu, in intuneric, mi-a daruit teama si ploile. Mi-a luat cerul, mi-a luat cuvintele si m-a lasat ofilita si palida stea cazatoare...