Haos si cuvinte

Te intrebi vreodata ce e de facut cand dormi 4 ore dupamiaza si te trezesti ceva mai obosit decat ai adormit? Eu da si nu reusesc sa gasesc un alt raspuns in afara de cel care pune in lumina faptul ca viata e atat de agitata si de energica incat uneori fiecare secunda traita provoaca o dorinta de profunda relaxare. Insa nu te poti opri din alergare, dar poti sa incetinesti, sa mergi incet ca sa admiri peisajul, sa te bucuri de cascada de aer proaspat din fiecare dimineata, de mirosul de iarba abea taiata, de rasul unui bebelus, de tot ceea ce tie iti provoaca zambete. Cu toate astea stateam si ma intrebam in toata povestea asta cate cioburi mai puteau fi reciclate sa devina iar pahar ? vroiam de data asta unul mai plin, mai colorat cu zambete. Vroiam sa refac o groaza de lucruri marunte, sa culeg firele de praf de pe drum ca sa le strang in pumn si apoi sa le arunc in vant. Ce se intampla cand te arunci cu capul inainte fara sa stii ce e in fata ? ce se intampla cand stai cu jaluzelele trase, izolat de lume cand afara e soare cald si frumos ? ce se intampla cand te gandesti la orice altceva in afara de subiectele de interes curent ? dar mai ales ce se intampla cand te indragostesti fara scapare de un om al carui suflet va fi intotdeauna infinit de departe de tine ? probabil ca atunci are loc acel cutremur care te sperie si a carui stare ulterioara de soc te provoaca sa o iei de la inceput cu forte proastete. Insa nu vei scapa niciodata de teama unui nou cutremur care sa strice tot ce ai reconstruit. Si vei cadea de multe ori in gropile ramane din trecut neacoperite, iti vei lovii genunchii si coatele ca un copil mic. Insa nimic din toate astea nu te va opri sa mergi mai departe, indiferent ca ai sau nu lacrimi in ochi, indiferent ca lacrimile sunt de la vant sau curg din raul interior. Nu conteaza daca ti se rup pantofii caci pot fi lipiti, nu conteaza ca pierzi un tren, indiferent de timp, candva vei ajunge la o destinatie. Apoi pleci iar si iar, pana cand gafai de oboseala si faci o pauza, un popas al eului tau care iti readuce aminte cat de frumos era cand erai copil si nu trebuia sa alergi, cat de frumoasa era prima dragoste si cat de vie a ramas in gandurile tale. Iti amintesti fiecare detaliu si te gandesti ca e imposibil sa nu mai ai macar un strop de forta sa continui, iar si iar pana cand sfarsitul devine si el unul continuu. Viata e ca un joc de carti, are si asi dar si doiari. Uneori asii sunt inutili, uneori un doi iti poate salva jocul. Totul e incarcat de imprevizibilul urmatoarei clipe si atunci tu alegi sa traiesti calculand ce va urma sau pasesti in necunoscut cu un zambet larg pe buze ?